Un milion de măști de protecție KN95 cumpărate de Canada din China nu corespund normelor de protecție și nu au mai fost distribuite

Guvernul canadian a făcut cunoscut vineri că circa un milion de măşti de protecţie de tip KN95 importate din China nu corăspund normelor de calitate şi prin urmare nu au putut fi distribuite personalului sanitar mobilizat împotriva coronaviruslui, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 25 apr. 2020, 05:36
Un milion de măști de protecție KN95 cumpărate de Canada din China nu corespund normelor de protecție și nu au mai fost distribuite

Agenţia de Sănătate Publică din Canada a „identificat circa un milion de măşti KN95 necorespunzătoare specificaţiilor” guvernului, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, confirmând informaţii apărute în presă.

Aceste măşti „nu au fost distribuite în provinciile şi teritoriile” angajate în lupta împotriva coronavirusului, a precizat el.

Vor fi „evaluate pentru a stabili posibila lor utilizare în alte medii” decât cel al sănătăţii, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Măştile KN95 sunt modele chinezeşti similare cu N95, acestea din urmă identice în termeni de protecţie cu modelul FFP2 utilizat în Europa.

„O mare parte a aprovizionării mondiale” provine din „China şi transportul materialelor din această ţară este foarte complex”, a spus ministrul serviciilor publice şi aprovizionării, Anita Anand.

Relaţiile dintre Canada şi China cunosc o criză fără precedent după arestarea, în decembrie 2018, la Vancouver, a directoarei financiare a gigantului chinez din domeniul telecomunicaţiilor Huawei, Meng Wanzhou, la cererea Statelor Unite.

Milioane de ventilatoare mecanice şi măşti chirugicale N95 se află în prezent la Agenţia de Sănătate Publică din Canada pentru a fi examinate. În plus, producţia naţională „este în creştere”: în această săptămână, am semnat contracte cu alte trei firme canadiene”, a adăugat ministrul.

La începutul lui aprilie, Canada a primit mai mult de 10 milioane de măşti şi a anunţat o comandă de peste 60 de milioane de măşti N95.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...