Ce măsuri propun Guvernului companiile de IT din România pentru a trece peste criza economică – DOCUMENT

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a trimis la solicitarea Guvernului României, un document care cuprinde trei pachete de măsuri pentru contracararea efectelor crizei economice generată de pandemia de Covid-19 şi transmite că este pregătită să contribuie prin implicarea unui grup de lucru specializat, care să acopere inclusiv activități necesare implementării măsurilor propuse.
Lidia Neagu - mie, 29 apr. 2020, 07:10
Ce măsuri propun Guvernului companiile de IT din România pentru a trece peste criza economică - DOCUMENT

Acestea pot fi citite în detaliu în documentul atașat mai sus.

Măsurile propuse de ANIS se bazează pe următoarele direcții strategice: digitalizarea operațiunilor firmelor mici și mijlocii, prin introducerea de sisteme de digitalizare de bază; folosirea cloud-ului ca infrastructură preferată de IT în locul sistemelor on-premise; acceptarea și promovarea aplicațiilor de tip SaaS (Software as a Service), pentru a reduce costurile de implementare și exploatare, dar și pentru a reduce durata de timp pentru a obține beneficiile implementării.

Pachetul de Digitalizare Națională presupune un set de măsuri menite să ajute România să recupereze din handicapul enorm în ceea ce privește digitalizarea și poate crea un mediu propice dezvoltării companiilor de software specializate.

Conform ANIS, cadrul legislativ trebuie rapid actualizat, astfel încât să permită și să încurajeze adoptarea rapidă a tehnologiilor cloud, care au un potențial foarte mare de accelerare a procesului de digitalizare.

De asemenea, Guvernul trebuie să instituie obligativitatea ca toate instituțiile să expună interfețele de programare ale aplicațiilor folosite, pentru a se putea interconecta diversele aplicații publice, care astăzi funcționează izolat.

Un alt pas important în procesul de digitalizare națională îl reprezintă implementarea sistemului de identitate digitală pentru persoanele fizice și juridice Single Sign On (SSO). Sistemul trebuie implementat folosind standarde deschise de securitate, astfel încât să poată fi integrat ușor cu orice alte aplicații și trebuie să fie deschis atât instituțiilor publice cât și organizațiilor private.

Pachetul de Accelerare a Digitalizării vizează sprijinirea producătorilor de software specializat în digitalizarea și automatizarea proceselor de afaceri, fie că este vorba de procese de afaceri din firmele private sau din instituțiile de stat. Obiectivul acestui pachet este obținerea de rezultate mai repede de 12 luni, prin accelerarea produselor software deja existente în piață sau sprijinirea de noi investiții ce ar putea să dea rezultate pe termen scurt, cu aplicare atât în mediul privat cât și cel de stat.

Forma recomandată de ANIS pentru implementarea acestui pachet constă în co-finanțarea nerambursabilă, în proporție de maxim 80% a proiectelor eligibile și un maxim de 100.000 de euro/proiect, maxim cinci proiecte per producător de software specializat.

Pachetul de Ajutor de Stat pentru Digitalizare este destinat IMM-urilor și companiilor de stat cărora dorește să le ofere atât o minimă finanțare pentru a deschide apetitul pentru soluțiile de digitalizare, cât și asistență în selecția soluțiilor potrivite. Obiectivul acestui pachet este deschiderea discuției despre digitalizare, către soluții
de tip SaaS, cu efecte practice pe termen foarte scurt. Organizarea mecanismului poate fi făcută în mai puțin de 3 luni, iar implementarea efectivă în următoarele 3-6 luni.

„Aceste măsuri vor permite companiilor private si institutiilor publice să rezolve repede nevoia acută de digitalizare, permițând în același timp și accesul în piață al startup-urilor și al produselor software noi”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

Te-ar mai putea interesa și
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru două parcuri......
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică ...