Cu vânzări în scădere cu 8,3%, Volkswagen cere Guvernului german să sprijine cererea de maşini

Germanii de la Volkswagen, cel mai mare producător auto global, au solicitat miercuri Guvernului german să sprijine cererea de maşini, afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Agerpres.
Economica.net - mie, 29 apr. 2020, 10:49
Cu vânzări în scădere cu 8,3%, Volkswagen cere Guvernului german să sprijine cererea de maşini

„Avem nevoie rapid de adoptarea unor măsuri de sprijinire a cumpărătorilor”, a afirmat directorul financiar Frank Witter îniantea întâlnirii de la Berlin dintre politicieni şi reprezentanţii industriei auto, în care s-ar putea decide un plan pentru redresarea cererii de maşini.

Pe plan global vânzările de maşini scad semnificativ, din cauza măsurilor adoptate pentru a ţine sub control epidemia.

De asemenea, VW a avertizat că planificata majorare a dividendelor pentru 2019 ar putea fi reconsiderată. În februarie, compania a propus majorarea dividendelor la 6,50 euro pentru o acţiune obişnuită, de la 4,80 euro în 2018, şi 6,56 euro pentru o acţiune preferenţială, de la 4,86 euro.

Pe plan global vânzările de maşini ar urma să scadă anul acesta cu 15% – 20%, a previzionat Volkswagen, după ce producătorul german de componente auto Bosch a previzionat miercuri un declin de cel puţin 20%.

De asemenea, Volkswagen se aşteaptă în 2020 la vânzări şi la un profit operaţional semnificativ mai scăzute faţă de 2019, din cauza efectelor epidemiei.

Profitul operaţional înainte de elementele speciale a scăzut în primul trimestru din 2020 la 0,9 miliarde de euro, de la 3,9 miliarde de euro în perioada similară din 2019. De asemenea, profitul atribuibil acţionarilor a înregistrat un declin de 86%, la 405 milioane de euro.

Vânzările au scăzut cu 8,3% în primele trei luni din acest an, la 55,1 miliarde de euro, în timp ce livrările grupului au înregistrat un recul de 23%, la două milioane de vehicule.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. 

Te-ar mai putea interesa și
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și inundațiilor
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și ...
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) anunță că, potrivit datelor colectate la nivelul companiilor membre, anul trecut au fost despăgubite, în......
Companiile americane au crescut angajările în mai 2026. Rata șomajului a rămas nemodificată
Companiile americane au crescut angajările în mai 2026. Rata șomajului a rămas nemodificată
Economia americană a majorat neaşteptat numărul locurilor de muncă create în mai, în timp ce rata şomajului s-a menţinut ...
Coral Companies obține distincția „Best of the Best Facility Management Company of the Year” la ediția din 2026 a HOF Awards
Coral Companies obține distincția „Best of the Best Facility Management Company of the Year” la ediția din 2026 a ...
Într-un context economic regional în care dezvoltatorii și marile fonduri de investiții caută tot mai multă stabilitate ...
Românii mănâncă ce văd pe rețelele de socializare. Ce au pus în coș în această primăvară. Studiu
Românii mănâncă ce văd pe rețelele de socializare. Ce au pus în coș în această primăvară. Studiu
Rețelele de socializare au început să dicteze obiceiurile alimentare ale românilor, transformând trendurile din online ...