Acţiunile şi preţurile petrolului au crescut miercuri la nivel mondial, după ştiri încurajatoare privind un tratament destinat COVID-19

Acţiunile şi preţurile petrolului au crescut miercuri la nivel mondial, în urma unor ştiri încurajatoare referitoare la un tratament experimental pentru COVID-19 şi unele rapoarte financiare positive publicate de companii. Preţurile petrolului au crescut la rândul lor, potrivit Reuters, scrie agenția de presă News.ro
Economica.net - J, 30 apr. 2020, 03:32
Acţiunile şi preţurile petrolului au crescut miercuri la nivel mondial, după ştiri încurajatoare privind un tratament destinat COVID-19

Indicele global MSCI a urcat miercuri cu 2,47%.

La New York, indicele Dow Jones a urcat cu 2,6%, Stoxx 600 cu 3,16%, iar Nasdaq Composite cu 4,03%.

Indicele pan-european a închis în creştere cu 1,75%.

Cel mai reputat specialist în boli infecţioase din Statele Unite, Dr. Anthony Fauci, a declarat miercuri că medicamentul antiviral experimental remdesivir, al companiei de biotehnologie Gilead Sciences, poate deveni tratamentul standard pentru COVID-19, după ce rezultatele preliminare al unui studiu clinic au arătat miercuri că ajută anumiţi pacienţi să se refacă mai rapid din boala provocată de noul coronavirus, transmite Reuters.

Fauci conduce National Institute of Allergy and Infectious Diseases din Statele Unite din anul 1984.

Pe plan economic, PIB-ul american s-a contractat în primul trimestru cu 4,8% în termeni anuali, acesta fiind cel mai grav declin după Marea Recesiune din 2008.

”În timp ce aşteptăm un vaccin, ne uităm la orice ne poate ajuta să revenim în societate şi ne agăţăm de aceste date, de la zi la zi”, a spus Linda Duessel, analist senior la Federated Hermes în Pittsburgh.

Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a lăsat neschimbată dobânda cheie, aproape de nivelul zero, la şedinţa de politică monetară de două zile încheiată miercuri.

“Cel mai important comentariu al comitetului de politică monetară al Fed este îngrijorarea referitoare la riscul de scădere economică pe termen mediu, sugerând că politica monetară va rămâne extraordinar de relaxată în următorii câţiva ani”, a afirmat Guy LeBas, analist şef pentru tranzacţii cu active cu venituri fixe la firma Janney Montgomery Scott din Philadelphia.

Acţiunile grupului Alphabet, compania mamă a Google, au urcat cu 9,7% în urma anunţului că vânzările de publicitate ale Google s-au stabilizat în aprilie. Acţiunile altor companii de tehnologie au crescut la rândul lor.

Titlurile Boeing au avansat cu 8,7% după ce producătorul de avioane a publicat raportul financiar.

În Europa, titlurile producătorilor de automobile au crescut după ce grupul german Daimler a anticipat un profit operaţional al diviziei Mercedes-Benz Cars & Vans peste nivelul de anul trecut, în timp ce Volkswagen a estimat că va obţine profit în acest an.

Investitori din întreaga lume sunt tot mai optimişti că pandemia de COVID-19 ar putea atinge nivelul maxim, în timp ce regiuni din Statele Unite, Europa şi Australia relaxează treptat restricţiile. Noua Zeelandă a permis în această săptămână redeschiderea unor activităţi economice.

Preţurile petrolului au crescut în urma unui avans sub aşteptări al stocurilor de ţiţei şi de benzină din Statele Unite, amplificând optimismul că cererea se va îmbunătăţi odată cu ridicarea unor restricţii în Europa şi SUA.

Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă în Statele Unite, a închis în urcare cu 2,72 dolari, respectiv cu 22%, la 15,06 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului Brent a închis în creştere cu 2,08 dolari, respectiv cu 10,2%, la 22,54 dolari pe baril.

Indicele dolarului, care urmăreşte evoluţia monedei americane faţă de şase valute importante, a scăzut cu 0,341%, în timp ce euro s-a apreciat cu 0,55%, la 1,0877 dolari pe unitate.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și majoreze capacitatea de producție cu 1,27 milioane de vehicule. Planul......
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...