Anna Bjerde este noul vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală

Suedeza Anna Bjerde este, începând din 1 mai 2020, noul vicepreşedinte al Băncii Mondiale (BM) pentru Europa şi Asia Centrală şi va conduce activitatea strategică, analitică, operaţională şi de cercetare în această regiune, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare, anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 04 mai 2020, 09:57
Anna Bjerde este noul vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală

Anna Bjerde preia această funcţie într-o perioadă extrem de dificilă pentru ţările care beneficiază de serviciile BM. Pandemia de coronavirus a forţat multe ţări să depună eforturi uriaşe pentru combaterea efectelor grave asupra sănătăţii şi situaţiei socio-economice. Pe fondul incertitudinii continue, ultimul raport al Băncii Mondiale privind situaţia din Europa şi Asia Centrală sugerează o serie de scenarii negative pentru această regiune, inclusiv o recesiune majoră în 2020, care ar putea varia între minus 2,8% şi minus 4,4%

„În calitate de Vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, voi colabora foarte strâns cu guvernele din ţările care beneficiază de serviciile noastre pentru a le ajuta să obţină rezultate solide în materie de dezvoltare, însă obiectivul nostru imediat este să diminuăm impactul pe care pandemia de COVID-19 îl are asupra sănătăţii populaţiei şi economiei acestor state,” a declarat Anna Bjerde. Ea a precizat că pe termen scurt, BM va furniza instrumente simplificate de finanţare şi de politici publice care să contribuie la protejarea vieţii şi a mijloacelor de trai ale oamenilor. „Pe termen mediu, vom ajuta aceste ţări să diminueze efectele economice şi fiscale ale crizei prin politici publice şi măsuri de finanţare adecvate,” a adăugat noul vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, potrivit Agerpres.

Până în prezent, Banca Mondială a alocat peste 1,4 miliarde de dolari pentru a sprijini eforturile ţărilor din Europa şi Asia Centrală de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Începând din data de 2 aprilie 2020, a fost aprobată alocarea a unei sume de aproximativ 490 milioane de dolari care va fi distribuită pentru noi programe de reacţie în situaţii de urgenţă. În plus, s-a decis realocarea a unei sume de aproximativ 925 milioane de dolari care va fi redistribuită din proiectele şi împrumuturile existente, dar şi din finanţări suplimentare, pentru sprijinirea ţărilor care depun eforturi de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Această finanţare este destinată achiziţionării de echipamente medicale, inclusiv a kiturilor de testare şi a ventilatoarelor pulmonare, precum şi consolidării capacităţii sistemelor de sănătate, inclusiv pentru pregătirea personalului medical şi pentru sprijinirea măsurilor de protecţie socială puse în aplicare pentru a veni în sprijinul celor mai vulnerabile persoane afectate de COVID-19. Mai multe ţări din regiune discută în prezent cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre proiectele viitoare şi despre sprijinul necesar pentru combaterea impactul pandemiei.

Anna Bjerde a deţinut mai multe funcţii de conducere în cadrul Băncii Mondiale pe parcursul carierei sale de douăzeci şi cinci de ani. Este un lider recunoscut în proiecte de dezvoltare economică, concentrându-se pe creşterea incluzivă şi pe dezvoltarea durabilă. Anna Bjerde îi succede lui Cyril Muller, care a fusese numit vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală în iulie 2015. 

Te-ar mai putea interesa și
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar numărul cazurilor de urgență extremă este redus
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar ...
În prezent sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite, dar există un număr minim de cazuri de urgenţă extremă, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu,......
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare cu 48% mai mică față de maxmul din octombrie 2025
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare ...
Bitcoin a încheiat luna februarie în scădere cu 15%, înregistrând cinci luni consecutive de pierderi și o scădere ...
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat luni iPhone 17e, cel mai accesibil model al său de smartphone cu o capacitate de stocare de 256 gigabiţi ...
ABADL a depistat anul trecut 105 construcții ilegale pe plajă, iar 86% dintre acestea au fost dezafectate de către operatorii economici
ABADL a depistat anul trecut 105 construcții ilegale pe plajă, iar 86% dintre acestea au fost dezafectate de către operatorii ...
Peste o sută de beach-baruri au fost depistate că funcţionau ilegal, vara trecută, pe litoralul românesc, 86% dintre ...