Uniunea Europeană a început operațiunile militare de impunere a embargoului asupra armamentului împotriva Libiei

O navă militară franceză şi un avion de patrulare luxemburghez şi-au început săptămâna aceasta operaţiunile în Marea Mediterană, pentru a impune embargoul Uniunii Europene asupra armamentului pentru Libia, informează joi dpa, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 07 mai 2020, 16:41
Uniunea Europeană a început operațiunile militare de impunere a embargoului asupra armamentului împotriva Libiei

Operaţiunea Irini, lansată oficial la 1 aprilie, înlocuieşte misiunea navală precedentă a UE şi este principala contribuţie europeană la efortul internaţional de soluţionare a conflictului din Libia. Identificarea forţelor participante a întârziat inclusiv din cauza epidemiei de coronavirus, apreciază agenţia citată.

Ministerul apărării de la Paris a precizat că a desfăşurat fregata antiaeriană Jean Bart, iar un comunicat al comandamentului Irini de la Roma a adăugat că în sprijinul navei franceze a fost trimis un avion de patrulare maritimă din Luxemburg.

Fregata va monitoriza comunicaţiile maritime şi traficul aerian. Franţa a mai trimis în zonă în urmă cu câteva zile şi o fregată uşoară „invizibilă”, a informat ministerul.

Comandantul operaţiunii, Fabio Agostini, a afirmat că în săptămânile şi lunile următoare se vor adăuga şi alte forţe oferite de statele membre ale UE. Grecia şi Italia vor contribui cu câte o navă, Malta cu un echipaj, iar Luxemburgul, Germania şi Polonia au promis câte un avion de patrulare.

Obiectivul Irini este de a împiedica intrarea armamentului în Libia pe cale maritmă sau aeriană. Ţara nord-africană, bogată în resurse petroliere, este afectată de un conflict armat intern din 2011, când a fost răsturnat de la putere fostul dictator Muammar Gaddafi.

Te-ar mai putea interesa și
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la Bruxelles să ceară accelerarea lucrărilor pentru a reduce factorii care......
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul ...
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...