Companiile pot solicita Certificate de Situaţii de Urgenţă şi în luna mai – modificări legislative

Executivul a adoptat, la propunerea Ministerului Economiei, modificarea şi completarea reglementărilor privind eliberarea Certificatelor de Situaţie de Urgenţă prin includerea lunii aprilie ca bază de raportare pentru diminuarea veniturilor sau încasărilor operatorilor economici, potrivit unui comunicat al ministerului.
Economica.net - vin, 08 mai 2020, 06:43
Companiile pot solicita Certificate de Situaţii de Urgenţă şi în luna mai - modificări legislative

„Revenim asupra metodologiei de eliberare a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă, lărgind aria de aplicabilitate pentru a veni în spriijnul operatorilor a cărora activitate a fost afectată de criza generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. În tot acest timp de la lansarea platformei csu.prevenire.gov.ro, am păstrat un dialog deschis cu aceştia şi le-am ascultat propunerile, pe care, iată, astăzi le includem în legislaţie. Ne dorim ca un număr cât mai mare de operatori economici aflaţi în dificultate să intre în posesia unui astfel de certificat, care să le permită reintrarea în circuitul economic şi continuarea activităţii, fiecare dintre ei reprezentând un pion în relansarea economiei româneşti”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Potrivit sursei citate, actul normativ modifică art. 3 al OUG 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative şi art. 6, lit. a) din OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările şi completările ulterioare, introducând luna aprilie în descrierea condiţiilor de solicitare a Certificatului de Situaţie de Urgenţă.

„Totodată, am mai prelungit, cu 12 luni de la data emiterii, valabilitatea documentelor emise pe perioada situaţiei de urgenţă în baza articolului 10 al Ordonanţei Militare nr. 4, de către Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN1 şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, la solicitarea operatorilor economici, pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor şi dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor”, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...