Statele Unite vor impune restricții mai dure pentru acordarea de vize jurnaliștilor chinezi

Administrația americană a introdus vineri noi reguli care restricționează acordarea vizelor de ședere pe teritoriul Statelor Unite pentru jurnaliștii chinezi, măsura fiind luată că răspuns la tratamentul de care au parte ziariștii americani în China, informează Reuters.
Economica.net - S, 09 mai 2020, 07:28
Statele Unite vor impune restricții mai dure pentru acordarea de vize jurnaliștilor chinezi

Măsura vine să amplifice tensiunile care există deja între cele două state în perioada pandemiei de coronavirus. Statele Unite și China au intrat în ultimele luni într-un joc prin care au aplicat măsuri și contramăsuri punitive la adresa corespondenților de presă a celeilalte părți.

În luna martie, China a expulzat trei jurnaliști americani de la trei ziare diferite. În februarie, Statele Unite au anunțat că vor începe să-i trateze pe jurnaliștii chinezi de la cinci entități media de stat care operează pe teritoriul SUA drept angajați ai corpului diplomatic. A două zi după ce americanii au făcut acest anunț, chinezii au expulzat trei jurnaliști de la The Wall Street Journal, doi americani și un australian, în urmă publicării de către WSJ a unei opinii pe care Beijingul a denunțat-o ca fiind rasistă.

Drept explicație pentru introducerea noilor măsuri care vizează jurnaliștii chinezi, Departamentul american de Securitate a susținut că China îngrădește jurnalismul independent. Regulile, care vor intră în vigoare de luni, vor limita vizele de ședere a jurnaliștilor chinezi la 90 de zile, cu opțiunea unei noi prelungiri. Acest tip de vize de obicei nu se prelungesc, mai puțin în cazul în care salariatul se mută la o altă companie.
 
Un oficial al Departamentului de Securitate, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat pentru Reuters că noile reguli vor permite departamentului să reanalizeze mai des aplicațiile pentru vize ale jurnaliștilor chinezi și probabil va reduce numărul celor detașați în Statele Unite.

“Măsură este făcută să crească protecția la nivelul securității naționale”, a spus sursa.

Aceste reguli nu se vor aplică pentru jurnaliștii care au pașapoarte de Hong Kong sau Macau, cele două regiuni semi-autonome ale Chinei. Tensiunile dintre China și Statele Unite s-au acutizat în ultimele luni, după izbucnirea pandemiei de coronavirus, care a omorât mai mult de 260.000 de oameni pe tot globul.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...