Cât vor fi amenzile după 15 mai, pe perioada stării de alertă

Regimul contravenţiilor s-a schimbat şi a fost pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, prin proiectul de lege pentru reglementarea stării de alertă, a anunțat Guvernul. Pe durata stării de alertă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Am aflat cât vor fi amenzile, dintr-un draft de ordonanță de urgență 
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 11:02
Cât vor fi amenzile după 15 mai, pe perioada stării de alertă

Cât vor fi amenzile

Conform unui proiect de Ordonanță de Urgență care ar urma să instituie regulile pentru starea de alertă, contravenţiile se sancţionează de la 500 la 5.000 de lei pentru persoanele fizice, de la 1.000 la 10.000 de lei pentru conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice şi de la 2.000 la 20.000 de lei pentru persoanele juridice care nu respectă măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sau pentru diminuarea impactului tipului de risc, aplicate în perioada stării de alertă. Aplicarea sancţiunilor se fac de către subofiţeri şi ofiţeri de pompieri şi protecţie civilă cu atribuţii de îndrumare, control şi constatate, anume desemnaţi de inspectoratul general.

„Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, nerespectarea cu vinovăţie de către conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice ori de către persoanelor fizice şi juridice a măsurilor aplicate în starea de urgenţă”, mai scrie în draftul consultat de noi.

Nu sunt specificate fapte care putea intra sub incidența acestor amenzi, în draftul consultat de noi.

Ce a anunțat Guvernul

„În baza acestui proiect de lege s-a schimbat regimul contravenţiilor astfel încât regimul juridic al contravenţiilor este asimilat şi pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 pentru a evita situaţia ivită în contextul în care regimul contravenţiilor stabilit în baza Ordonanţei 1/1999 a fost declarat neconstituţional”, a afirmat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, luni, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost adoptat proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă.

De asemenea, el a indicat că în acest proiect de lege sunt prevăzute măsuri în ceea ce priveşte organizarea modului de desfăşurare a procedurilor din domeniul insolvenţei şi instituirea unor măsuri de decalare a unor termene pentru a permite reorganizarea în procedura insolvenţei pe perioada stării de alertă, precum şi prevederi referitoare la executarea pedepselor şi modul în care se pot exercita drepturile deţinuţilor în starea de alertă.

Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, adoptat de Guvern, prevede instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, a declarat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„Pe durata stării de alertă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”, a informat Dancă, după şedinţa de Guvern.

El a arătat că în domeniul sănătăţii în acest proiect se păstrează prevederea actuală referitoare la ocuparea posturilor fără concurs. Potrivit lui Dancă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului dacă durata angajării nu depăşeşte perioada stării de alertă.

„Autorităţile pot plafona preţurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă”, a adăugat şeful Cancelariei prim-ministrului.

Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...