Autoritățile poloneze se așteaptă ca scăderea economică actuală și revenirea ulterioară să fie în formă de U

Polonia, economia din Uniunea Europeană cea mai rezistentă la pandemia de coronavirus, a depăşit cea mai gravă perioadă a crizei economice şi se îndreaptă spre o revenire în formă de "U", a declarat luni directorul fondului public de dezvoltare (PFR), Pawel Borys (foto), transmite Bloomberg, informează Agerpres.
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 14:40
Autoritățile poloneze se așteaptă ca scăderea economică actuală și revenirea ulterioară să fie în formă de U

Uniunea Europeană estimează că PIB-ul Poloniei va înregistra în acest an o contracţie de 4,3%, cel mai mic declin înregistrat de una dintre cele 27 de ţări membre. În timp ce un vicepremier polonez a spus că ţara va evita în totalitate o contracţie, directorul fondului de dezvoltare crede că impactul va fi resimţit timp de mai mulţi ani.

„Sunt convins că în a doua jumătate a lunii mai am depăşit punctul de minim cu privire la declinul activităţii economice”, a declarat Pawel Borys într-o conferinţă de presă. „Aceasta nu înseamnă că lunile mai sau iunie nu vor fi dificile. Din păcate trimestrul al doilea va fi unul foarte dur”, a mai spus Pawel Borys, apreciind că PIB-ul Poloniei ar putea să se contracte cu 10%-15% în trimestrul aprilie-iunie.

Pawel Borys este responsabil şi cu coordonarea eforturilor anticriză în Polonia. Fondul PFR a distribuit ajutoare de stat către companiile afectate de pandemia de coronavirus. Firmele care au mai puţin de 10 angajaţi pot solicita acordarea unor ajutoare de până la 36.000 de zloţi (8.560 de dolari) pentru fiecare angajat, în funcţie de cât de mult au fost afectate veniturile sale de pandemie.

În două săptămâni, PFR a acordat subvenţii în valoare de 11,5 miliarde zloţi către peste 56.000 de companii, a spus Pawel Borys, potrivit căruia în curând se va ajunge la 100.000 de companii. Cu toate acestea, Borys a spus că PFR nu intenţionează să cumpere obligaţiuni corporate de pe piaţa primară, în special în cazul companiilor cu un rating scăzut.

„Toate semnalele arată că va fi nevoie de câteva săptămâni pentru a ieşi din criză sub forma unei reveniri în U”, a apreciat Pawel Borys. Cu toate acestea, „vom resimţi timp de mai mulţi ani impactul a ceea ce se întâmplă acum”, a adăugat directorul PFR.

În replică, Rafal Benecki, economist şef la ING Bank Slaski SA, spune că este dificil de prognozat cum va creşte cea mai mare economie din Europa Centrală, în condiţiile în care activitatea economică în zona euro, unde se îndreaptă jumătate din exporturile Poloniei, ar urma să se contracte cu 8% în acest an. „Oamenii sunt prudenţi cu cheltuielile, chiar dacă magazinele se redeschid. Redistribuţia nu va asigura creşterea economică deoarece gospodăriile şi companiile ar putea pur şi simplu refuza să cheltuie”, consideră Rafal Benecki.

Te-ar mai putea interesa și
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
După patru ani de absenţă din cauza războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, membri ai comunităţii de afaceri germane şi politicieni de extremă dreapta se pregătesc să participe......
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în ...
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...