Bursele europene au închis în creştere uşoară

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere uşoară, investitorii aşteptând următoarea rundă de lichidităţi puse la dispoziţia băncilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), care va avea loc miercuri, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 28 feb. 2012, 20:53
Bursele europene au închis în creştere uşoară

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a avansat cu 0,2%, iar de la începutul acestui an a urcat cu 7,5%.

Analiştii cred că acţiunile vor avea de câştigat în continuare de pe urma accesului băncilor la finanţarea avantajoasă oferită de BCE, în timp ce titlurile companiilor expuse la economia Statelor Unite se vor aprecia.

„Nu cred că piaţa va fi dezamăgită de operaţiunea de refinanţare pe termen lung oferită de BCE. Există în continuare perspective de creştere a cotaţiilor, iar unele acţiuni expuse la economia SUA sunt încă ieftine”, a declarat Colin McLean, director general la compania SVM Asset Management în Edinburgh.

Potrivit analiştilor, BCE va pune miercuri la dispoziţia băncilor 500 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi pe trei ani, într-o a doua rundă de suplimentare a lichidităţilor efectuată de instituţie.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,21%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,56% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 0,36%.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...