CCR a rămas în pronunţare pe sesizarea Avocatului Poporului asupra OUG care reglementează starea de alertă

Curtea Constituţională a rămas în pronunţare, miercuri, pe sesizarea trimisă de Avocatul Poporului asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului care reglementează starea de alertă, scrie Agerpres. 
Economica.net - mie, 13 mai 2020, 06:29
CCR a rămas în pronunţare pe sesizarea Avocatului Poporului asupra OUG care reglementează starea de alertă

Şedinţa publică de judecată s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă, în sală fiind prezenţi doar preşedintele CCR, Valer Dorneanu, un magistrat asistent, precum şi reprezentanţii Avocatului Poporului şi Ministerului Public.

Sesizarea ridică o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Avocatul Poporului, delegarea unor atribuţii de legiferare către autorităţi administrative având ca finalitate restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale încalcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Reprezentantul Avocatului Poporului, Emma Turtoi, a afirmat în faţa judecătorilor constituţionali că definiţia stării de alertă este neclară.

„Din examinarea definiţiei stării de alertă (…) constatăm că prin aceasta nu se realizează o configurare explicită a conceptului, prin indicarea unor criterii clare şi obiective pe baza cărora aceasta este instituită, legiuitorul limitându-se la a stabili generic conduita ulterioară declarării ei. Şi anume, dispunerea unor măsuri prin acte administrative ale unor organisme administrative”, a precizat Emma Turtoi.

Ea a adăugat că, în lipsa unor reglementări clare, pot fi vizate drepturi şi libertăţi fundamentale.

„Imprevizibilitatea legislaţiei primare constituie premisa unei aplicări arbitrare de către autorităţile învestite cu executarea legii, care se văd nevoite să adopte măsuri administrative şi chiar legislative după libera lor apreciere. În lipsa unor reglementări la nivelul legislaţiei primare a limitelor instituirii stării de alertă, ingerinţa generată de această stare poate viza drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală, dreptul la libera circulaţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii,stare de alerta libertatea economică”, a explicat reprezentantul Avocatului Poporului.

Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că nicăieri în textul ordonanţei de urgenţă nu se vorbeşte de îngrădirea ori restrângerea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi a solicitat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

„Susţinerile Avocatului Poporului nu sunt întemeiate pe dispoziţiile constituţionale. (…) Noi considerăm că legea nu este lipsită de previzibilitate, de predictibilitate, textul legii fiind unul foarte clar, înţelesul normelor respective fiind foarte clar. (…) Vă rugăm să constataţi că toate aceste măsuri şi acţiuni trebuie să fie, astfel cum spune legiuitorul în ordonanţa criticată, proporţionale (…) cu situaţiile care le-au determinat, iar aplicarea lor (…) trebuie să fie făcută în condiţiile legii, cu respectarea limitelor prevăzute de lege. (…) Constatăm, din examinarea acestor dispoziţii, că ele sunt constituţionale şi întrunesc exigenţele legii fundamentale”, a spus reprezentantul Ministerului Public.

Te-ar mai putea interesa și
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. Colaborarea, anunțată în cadrul Romanian Security Fair 2026, vizează......
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...