Deficitul de cont curent a crescut cu aproape 22% în primele trei luni

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a urcat cu 21,87% în primele trei luni ale acestui an, la 1,365 miliarde de euro, comparativ cu cel din perioada similară din 2019, de 1,12 miliarde de euro, conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR), scrie Agerpres. 
Economica.net - J, 14 mai 2020, 09:05
Deficitul de cont curent a crescut cu aproape 22% în primele trei luni

Potrivit datelor BNR, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 640 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 39 milioane de euro, balanţa veniturilor primare a raportat un excedent în creştere cu 137 milioane de euro, iar balanţa veniturilor secundare a avut un excedent mai mare cu 219 milioane de euro.

În perioada ianuarie – martie 2020, datoria externă totală a crescut cu 350 milioane euro, scrie Agerpres. 

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 74,867 miliarde de euro la 31 martie 2020 (70,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,7% faţă de 31 decembrie 2019. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2020 nivelul de 31,355 miliarde de euro (29,5% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,7% faţă de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,5% în perioada ianuarie – martie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2020 a fost de 5 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2020 a fost de 77,3%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...