BRD a suspendat plata ratelor pentru 41.000 de clienţi şi 46.000 de credite. Circa 50% dintre clienţi au cerut suspendare pe OUG 37

De la jumătatea lunii martie până azi, BRD Groupe Société Générale a amânat ratele a peste 41.000 de clienți persoane fizice, atât prin intermediul OUG 37/2020, cât și în cadrul soluției proprii de amânare. Numărul creditelor amânate la plată depășește astfel 46.000, avand în vedere că anumiți clienţi au solicitat amânarea mai multor credite.
Economica.net - J, 14 mai 2020, 10:32
BRD a suspendat plata ratelor pentru 41.000 de clienţi şi 46.000 de credite. Circa 50% dintre clienţi au cerut suspendare pe OUG 37

Aproximativ 62% dintre solicitările de amânare aprobate au fost pentru 3 luni, 8% – pentru 6 luni, iar 17% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni de amânare, arată un comunicat de presă al băncii.

Potrivit băncii, clienţii care au apelat la suspendarea ratelor de credit din oferta băncii şi cei care au aplicat pentru suspendarea ratelor în conformitate cu OUG 37/2020 au fost cam în același număr.

„Mă bucur că BRD a putut ajuta atât de mulţi clienţi în această perioadă. Am fost alături de clienții noștri afectați financiar de criza COVID, mai întâi printr-o soluție proprie, pusă rapid în aplicare, iar apoi prin alinierea la soluția propusă de Guvern. Efortul făcut de echipele noastre pentru tratarea cererilor a fost considerabil și a completat efortul de a găsi soluțiile cele mai bune pentru munca la distanțăși în siguranță. Perioada aceasta ne-a arătat că putem face lucrurile mai repede şi mai simplu – am introdus modalităţi noi de lucru, am dezvoltat aplicaţii şi procese.Sunt încrezător că vom păstra această agilitate pe termen lung. Le mulțumesc colegilor mei pentru excelenta mobilizare, atât pe partea de tratare a cererilor, cât și în zona de dialog cu clienții, care a fost intens solicitată. BRD va fi în continuare la dispoziția clienților pentru a găsi soluții la nevoile pe care le au în această perioadăşi pentru a sustine restartarea şi reconstruirea economiei”, a declarat Radu Topliceanu, Director General Adjunct al BRD.

Începând din luna martie, banca a oferit clienților persoane fizice o soluție proprie de amânare a ratelor cu până la trei luni, de care aceștia au putut beneficia până la intrarea în vigoare a OUG 37/2020. De asemenea, BRD oferă, până la jumătatea lunii iunie, gratuitate la operațiunile realizate prin platformele de internet și mobile banking.

Te-ar mai putea interesa și
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări din România, cu un avans de peste 1.000 de unități față de......
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...