România are la dispoziţie patru luni să închidă, să sigileze şi să ecologizeze 48 de gropi de gunoi ilegale, avertizează Comisia Europeană

Comisia Europeană a cerut joi României să închidă, să sigileze şi să ecologizeze 48 de gropi de gunoi ilegale, respectând, astfel, o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 18 octombrie 2018, informează executivul comunitar, într-un comunicat de presă. România are la dispoziţie patru luni pentru a remedia situaţia, avertizează executivul comunitar, potrivit Agerpres. 
Economica.net - J, 14 mai 2020, 10:59
România are la dispoziţie patru luni să închidă, să sigileze şi să ecologizeze 48 de gropi de gunoi ilegale, avertizează Comisia Europeană

Potrivit directivei cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE), statele membre trebuie să recupereze şi să gestioneze deşeurile într-un mod care nu pune în pericol sănătatea umană şi mediul înconjurător. Directiva interzice abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.

România era obligată să închidă şi să reabiliteze gropile de gunoi (municipale şi industriale) care nu respectă standardele până la data de 16 iulie 2009. Din cauza progreselor lente, Comisia a decis să aducă această problemă în faţa Curţii de Justiţie a UE în luna februarie 2017. Hotărârea CJUE a vizat 68 de gropi de gunoi, dintre care doar 20 au fost închise definitiv până acum, scrie Agerpres.

Până în luna ianuarie 2020, cea mai mare parte a lucrărilor necesare pentru închiderea, sigilarea şi regenerarea restului de 48 de gropi de gunoi nu au fost încă planificate, aprobate sau iniţiate. De aceea, Comisia a decis să trimită României o scrisoare de notificare formală, după decizia CJUE.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns a patra țară din Uniunea Europeană ca nivel al dobânzilor aferente datoriei publice plătite din PIB. Peste 3% din PIB-ul României se duce pe plata dobânzilor pentru salariile......
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...