Economia României a crescut cu 2,4% în primul trimestru din 2020

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în primul trimestru din acest an cu 2,4%, serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar faţă de trimestrul anterior creşterea este de 0,3%, conform datelor semnal publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) preluate de Agerpres.
Economica.net - vin, 15 mai 2020, 06:08
Economia României a crescut cu 2,4% în primul trimestru din 2020

Ca serie ajustată sezonier, în primele trei luni ale acestui an, PIB a avut un avans de 2,7% comparativ cu perioada similară din 2019.

„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2020, fiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 91 din 7 aprilie 2020. Estimările ‘semnal’ precum şi cele provizorii ale Produsului Intern Brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a afecta, cât mai puţin posibil, calitatea indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate astăzi vor face obiectul unor revizuiri, conform calendarului comunicatelor de presă şi a politicii de revizuire a conturilor naţionale publicate pe site-ul INS, pe măsură ce noi surse de date devin disponibile. În condiţiile actuale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei”, precizează INS.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.