Grecia a redeschis sâmbătă peste 500 de plaje

Peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemia de COVID-19 şi revitalizarea sectorului turistic de care depinde în mare măsură economia greacă, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 16 mai 2020, 10:40
Grecia a redeschis sâmbătă peste 500 de plaje

Pentru mulţi greci, aceasta a fost prima ocazie de a ieşi din case după relaxarea graduală începută anterior în această lună şi a coincis cu primul val de căldură din acest an.

Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.

La Alimos, de la sud de Atena, oamenii au aşteptat la coadă încă de la primele ore pentru a prinde un loc pe plajă.

Grecia a înregistrat puţin peste 2.800 de cazuri de COVID-19, dintre care 160 mortale. Începând din 4 mai, ţara a început o relaxare progresivă a restricţiilor impuse la jumătatea lunii martie. Ţara cu 11 milioane de locuitori este una dintre cele mai dependente de turism, sector care generează aproape o cincime din venitul său naţional.

Începând de luni, 18 mai, vor fi deschise obiectivele arheologice şi vor fi autorizate călătoriile în interiorul Greciei continentale şi spre insula Creta. După o săptămână, pe 25 mai, vor fi autorizate şi călătoriile către restul insulelor.

”Acesta este un punct de inflexiune esenţial în eforturile noastre şi trebuie să reuşim”, a afirmat ministrul protecţiei civile Nikos Hardalias.

Autorităţile de la Atena estimează că produsul intern brut va scădea cu 5-10% în acest an, urmând ca 2021 să marcheze o relansare economică.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, în Germania, ceea ce conferă noi argumente pentru o majorare a dobânzii......
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv ...
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...