MFE: România poate absorbi bani europeni chiar de la începutul următorului exerciţiu financiar

Guvernul României a aprobat în şedinţa de joi trei iniţiative legislative propuse de Ministerul Fondurilor Europene, care însumează alte 335 de milioane de euro pentru ajutorarea persoanelor defavorizate dar şi pentru pregătirea următorului exerciţiu financiar de şapte ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 22 mai 2020, 06:51
MFE: România poate absorbi bani europeni chiar de la începutul următorului exerciţiu financiar

Astfel, România poate fi pregătită să absoarbă cât mai repede o parte semnificativă din cei peste 30 de miliarde de euro negociaţi în această perioadă cu Comisia Europeană.

„Ordonanţele adoptate în Guvern fac referire la: asigurarea unui stimulent financiar pentru 38.000 de asistenţi sociali, aşa cum primesc deja cadrele medicale implicate în lupta împotriva coronavirus, acordarea de pachete alimentare şi de igienă pentru 1.188.000 de români aflaţi în situaţii defavorizate sau în risc de sărăcie, precum şi, în premieră absolută, asigurarea cadrului legislativ pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru următoarea perioadă de programare 2021-2027”, se menţionează în comunicat.

„Este pentru prima oară de când România gestionează fonduri europene când Guvernul nu numai că nu a pierdut startul în absorbţia eficientă a banilor, dar am pregătit cu 8 luni înainte de începerea următorului exerciţiu financiar cadrul prin care autorităţile locale pot pregăti deja portofoliul de proiecte de infrastructură pentru 2021-2027! Am pus la dispoziţie 100 de milioane de euro pentru pregătirea temeinică a proiectelor vitale precum regenerarea urbană care înseamnă spaţii verzi între blocuri şi refacerea centrelor istorice, pentru mobilitate, pentru specializare inteligentă şi, foarte important, pentru infrastructura rutieră judeţeană”, a declarat ministrul Marcel Boloş la încheierea şedinţei de Guvern.

Ordonanţa care prevede acordarea, începând cu 15 iunie, a 1.188.000 de pachete cu hrană şi cu produse de igienă prevede o noutate, şi anume includerea persoanelor stabilite în aşezările informale. Astfel, distribuţia acestor produse se face de către Instituţia Prefectului cu ajutorul reprezentanţilor fiecărei unităţi administrativ teritoriale.

„Cele 225 de milioane de euro alocate cumpărării pachetelor reprezintă totodată un sprijin pentru producătorii români de la care se vor achiziţiona 35,6 de tone de făină, 28,5 tone de mălai, 10,7 tone de conserve de vită, 6,2 tone de conserve de porc etc. În total, fiecare pachet alimentar conţine 38 de produse şi cel de igienă alte 6”, se menţionează în comunicat.

Al treilea act normativ propus de Ministerul Fondurilor Europene şi aprobat în şedinţa de Guvern de joi se adresează angajaţilor din centrele rezidenţiale pentru persoane vârstnice, copii şi pentru alte categorii vulnerabile, izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă.

„Aşa cum angajaţii din sistemul sanitar primesc deja un stimulent financiar, normal este să primească şi cei 38.000 de asistenţi sociali care au avut grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”, a explicat ministrul Marcel Boloş.

Cei 1.150 de lei brut se acordă o singură dată din fondul de salarii, ulterior fiind decontaţi din fonduri europene prin Programul Operaţional Capital Uman din care au fost alocate 10 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România al brandului. După investiții de 17 milioane de euro, Lotus Therm......
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...