Necesarul de finanţare al Guvernului este de minimum 130 de miliarde de lei în 2020, iar dobânzile la bonduri au crescut

Necesarul de finanţare al României depăşeşte 10% din PIB în 2020, situându-se la peste 130 de miliarde de lei, din care 85 miliarde deficit bugetar - cheltuieli cu pensiile, salariile şi alte ajutoare sociale- şi 44 soldul datoriei externe, după cum apreciază Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen Bank. Datoria externă va creşte anul acesta la peste 40% din PIB, după cum estimează specialiştii, iar România se împrumută acum la dobânzi mai mari cu circa 184 de puncte de bază decât cele de dinainte de criză.
Gabriela Ţinteanu - mie, 27 mai 2020, 18:42
Necesarul de finanţare al Guvernului este de minimum 130 de miliarde de lei în 2020, iar dobânzile la bonduri au crescut

Creditul guvernamental a crescut şi în luna aprilie într-un ritm accelerat, cu 3% faţă de martie 2020, şi aşa cum spune economistul şef al Raiffeisen Bank, majorarea acestuia de la lună la lună va continua tot anul acesta. „Dacă ar fi să luăm în calcul doar previziunile noastre pentru anul în curs, cu un deficit bugetar de 8,5% din PIB, necesarul de finanţare al guvernului este de minimum 130 de miliarde de lei în 2020, adică o medie de 11 miliarde de lei pe lună împrumutaţi de pe piaţa internă şi externă. Practic, 85 de miliarde de lei sunt necesari pentru cheltuielile bugetare şi 44 de miliarde de lei pentru pentru plata soldului datoriei publice în acest an”, spune Ionuţ Dumitru.

Chiar bazându-se pe un deficit bugetar mai mic decât cel prognozat de Raiffeisen Bank, de 7,9% din PIB, analiştii economici ai ING Bank prevedeau în raportul de analiză de la sfârşitul lunii aprilie că, în lunile mai-decembrie necesarul de finanţare al României se ridică la aproximativ 17,5 miliarde de euro (cu circa 2 miliarde mai mult decât prognoza MF de emisiuni pentru acoperirea dificitului bugetar). Analiştii apreciau la vremea respectivă că 6 miliarde de euro ar putea fi obţinuţi din emisiuni pe piaţa externă (eurobonduri), 4 miliarde de euro ajutor UE, restul din emisiuni pe piaţa internă şi eventual un acord multianual de împrumut. Între timp, Ministerul Finanţelor a contractat de pe piaţa externă un împrumut de 3,3 miliarde de euro după cum era de aşteptat, pe lângă cel de 3 miliarde de euro de la începutul anului.

Necesarul finanţării bugetare din acest an depăşeşte 10% din PIB-ul României, în condiţiile în care anul acesta s-ar putea să nu avem creştere economică, iar datoria publică va depăşi pragul psihologic de 40% din PIB (estimările analiştilor economici merg către 43% din PIB în 2020). Ceea ce trebuie însă subliniat este faptul că, „acum ne împrumutăm la dobânzi mai mari decât cele de care beneficiam înainte de criză”, spune Ionuţ Dumitru.

Într-adevăr dobânzile au fluctuat în ultima perioadă. Astfel, conform http://www.worldgovernmentbonds.com, faţă de acum şase luni, randamentul bondurilor guvernamentale a crescut cu valori cuprinse între 7,9 şi 134 de puncte de bază, în funcţie de maturitatea bondurilor. Să nu uităm că în septembrie, Ministerul Finanţelor are scadentă o emisiune de titluri de stat cu dobândă negativă, faţă de dobânzile cai sunt percepute azi, de 4,435% la titlurile de stat în lei pe următorii 10 ani sau de randamentele obţinute la ultima emisiune externă în euro de 2,75% pentru 5 ani şi 3,62% pentru 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a suplimentat cu peste 97 de milioane de lei bugetul programului naţional „Masă sănătoasă”, destinat școlarilor
Guvernul a suplimentat cu peste 97 de milioane de lei bugetul programului naţional „Masă sănătoasă”, destinat ...
Guvernul a aprobat, marţi, suplimentarea cu aproximativ 97 de milioane de lei a finanţării programului naţional "Masă sănătoasă", fondurile totale alocate în 2024 pentru susţinerea acestui......
Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale împotriva Facebook și Instagram
Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale împotriva Facebook și Instagram
Comisia Europeană a inițiat pe 30 aprilie 2024 proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul ...
Românii comandă de șapte ori mai mulți mici de 1 Mai față de o zi obișnuită – platforma Tazz
Românii comandă de șapte ori mai mulți mici de 1 Mai față de o zi obișnuită – platforma Tazz
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise ...
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
Compania IT HMD anunță că a lansat cele mai recente creații a sa: telefoanele cu taste Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și ...