Fără număr! Plătim tot noi „întreaga notă de plată” a Președintelui

Românii au fost mai cuminți decât și-ar fi închipuit oricine din lume. Au stat în case, anonimi, în războiul cu pandemia. Mai mult, din paralizie, și-au plătit taxele. În ciuda sacrificiilor incredibile făcute de acest popor ciudat, care se unește numai când greul devine cumplit, conducătorilor lui cei mai de seamă le licăre în ochii albaștri doar lumina câștigării următoarelor alegeri, chiar cu prețul prăbușirii unei întregi națiuni. E o sfidare.
Ionut Tudorica - mie, 27 mai 2020, 19:56
Fără număr! Plătim tot noi

Doar câteva zile ne despart de obținerea sau picarea examenului post-COVID la economie, dat de S&P. Agenția aceea de rating care n-a avut niciun scrupul ieri să anunțe tot mapamondul că Argentina este în default. Adică “stop, cărați-vă, că ăia nu mai au de unde să vă dea banii înapoi”.

Agenția numită se bucură de o mare încredere din partea finanțatorilor mondiali. De-aia o plătesc. Să-i informeze.

În 5 iunie trebuie să zică lumii despre cum stă România. În iarnă au zis că suntem cam la limită ca atractivitate, dar perspectiva era negativă, pe urma schimbării de optică a finanțelor publice odată cu schimbarea guvernării, care ne-a dus la deficit excesiv, în viziunea UE.

Finanțele publice ale României s-au deteriorat accelerat, pe urma bătăliei cu COVID 19.

De ce ar trebui să ne fie frică? Suntem în buza deciziei experților cinici ai S&P că nu mai suntem o economie safe pentru investiții. Ei, și nu numai ei, se uită la o singură decizie a statului român actual.

Probabil că sub presiunea problemelor grave pe care le avem la zi, mulți ați uitat că anul acesta sunt programate alegeri. Șeful statului român se încăpățânează să se amețească într-o reverie electorală, care i-ar menține un guvern loial: respectarea promisiunilor făcute pensionarilor. Nu de către guvernarea dumnealui, ci de către “peseDIști” (citiți cu intonația Președintelui).Ei își puseseră pomana asta la care salivează Președintele fix înainte de alegerile generale. 

Subalternii direcți, organismele de control, instituții financiare internaționale gata oricând să ne dea împrumuturi cu condiții…însăși Marea Uniune Europeană, din care cu onor facem parte, mai că nu urlă la domnul Iohannis: Herr Werner, lasă dracu alegerile, că sunteți în cofă!

Unii consilieri i-au atras atenția cândva, “mai ușor cu agenda oleacă, vedeți că ați uitat să le mulțumiți ălora care stau în casă și își mai plătesc și taxele pe deasupra. Ziceți ceva acolo de ei”. S-a înduplecat să zică asta, cu o desăvârșită [sic] lipsă de carismă.

Halucinant, dar și-a găsit carisma când a aruncat în public următoarele cuvinte:

“Vreau să vă spun o chestiune care mă privește. Mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei”.

Vorbea despre mărirea pensiilor cu 40% în toamnă. Domnul Președinte este încăpățânat. Are agenda lui, precum un rege biblic căruia îi împietrise Dumnezeu inima.

Adică ce vreți să spuneți, domnule Președinte, cu “întreaga notă de plată”? Business-urile închise prin ordinul statului n-au plătit? Șomerii n-au plătit? A, pe ei i-ați plătit dvs. (adică tot noi, că-s taxele noastre acolo).Dar cei care au avut veniturile scăzute și n-au intrat în șomaj? Dar medicii care s-au îmbonăvit? Dar familiile care au stat în carantină sau în auto-izolare? Dar polițiștii care își luau borcane de la balcoane în cap că îndeplineau planurile de amenzi date de șefi? Întreb iarăși, care “întreaga notă de plată”?

E largă nota de plată, domnule Președinte. Un război costă. La fel ca și ăsta, cu un inamic invizibil. Guvernul PNL enumeră la TV, în timp ce vă scriu, costurile implicate de acest război, cu titlu de fală.

Dumneavoastră visați în continuare la voturile pensionarilor. Și le induceți de la pupitrul din Cotroceni că dacă nu li se măresc pensiile cu 40%, ca în vreme de pace și belșug, ei sunt singurii sacrificați. 

Bătrânii noștri au fost cuminți, domnule Președinte. Ai noștri, nu aceia care ies la pensie la 45 de ani, care sunt ai dumneavoastră. Cu ai noștri am văzut împreună sacrificiile. Niciunul n-o să spună că el plătește întreaga notă de plată. Ei ne-au crescut așa cum suntem. Să stăm în casă, dacă așa o fi mai bine pentru toți și să ne plătim taxele, că poate, Doamne ajută, o să fie mai bine pentru toți.

Domnule Președinte, da,n e-am plătit și taxele. Ultima execuție a bugetului, care arată cum și cât a încasat statul dintr-o economie paralizată, arată un minus de, atenție, -1,3%, față de anul trecut, când eram pe business as usual. Noi am fost fair play.

Nu ne vindeți viitorul pentru jumătate de calcul de oportunitate electorală. Nu ignorați atenționările internaționale. România e slăbită și chiar nu e în momentul în care să își cumpere caviar.

Te-ar mai putea interesa și
Legea controversată care reglementează noi infracţiuni de evaziune fiscală, pedepsite cu până la 15 ani de închisoare, promulgată de preşedinte
Legea controversată care reglementează noi infracţiuni de evaziune fiscală, pedepsite cu până la 15 ani de închisoare, ...
Legea adoptată de Camera Deputaţilor la 19 decembrie, prin care se înaspresc pedepsele pentru evaziune fiscală, a fost promulgată de preşedinte la 10 mai. Spre exemplu, utilizarea aparatelor de......
Tancurile israeliene au încercuit jumătatea estică a oraşului Rafah
Tancurile israeliene au încercuit jumătatea estică a oraşului Rafah
Tancuri israeliene au ocupat vineri principalul drum care desparte jumătăţile estică şi vestică ale Rafah, încercuind ...
Vânzările de automobile din China sunt în scădere, în pofida succesului maşinilor hibride plug-in
Vânzările de automobile din China sunt în scădere, în pofida succesului maşinilor hibride plug-in
Vânzările de automobile pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, au scăzut în ritm anual cu 5,8% în aprilie, arată ...
Nicuşor Dan: PMB are întârzieri de plată la Termoenergetica din cauza încasărilor mai mici de la stat
Nicuşor Dan: PMB are întârzieri de plată la Termoenergetica din cauza încasărilor mai mici de la stat
Primăria Capitalei are întârzieri de plată către Termoenergetica de aproximativ 380 de milioane de lei, în contextul ...