IEA estimează o scădere record de 20% a investiţiilor în energie, în 2020

Investiţiile în energie erau bine creionate la începutul anului, cu o creştere globală estimată la 2%, dar criza provocată de coronavirus a trimis totul la pământ şi acum se aşteaptă o scădere record de 20%, potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei, citate de EFE şi preluate de Agerpres.
Economica.net - J, 28 mai 2020, 00:57
IEA estimează o scădere record de 20% a investiţiilor în energie, în 2020

În raportul său anual privind investiţiile, publicat miercuri, IEA semnalează că se va înregistra o pierdere de circa 400 de miliarde de dolari, ceea ce, potrivit directorului executiv, Fatih Birol, este „foarte îngrijorător”.

Birol avertizează că aprovizionarea corectă a pieţei în momentul în care economia îşi va reveni poate fi ameninţată de posibile tensiuni, în special în sectorul petrolului. El avertizează şi în legătură cu pierderea locurilor de muncă şi cu faptul că este pusă în pericol tranziţia spre un sistem energetic mai sustenabil.

Efectul combinat al diminuării consumului, prăbuşirii preţurilor şi neplăţii facturilor se va traduce anul acesta printr-o pierdere de 1.000 de miliarde de dolari în veniturile companiilor din sectorul energetic şi ale statelor.

Pe sectoare, cel al petrolului şi gazelor va avea cel mai mult de suferit, cu o scădere de 32% a investiţiilor, ceea ce înseamnă circa 250 de miliarde de dolari mai puţin.

În cazul zăcămintelor de şist, care au costuri de operare mai ridicate şi, ca atare, o mai mică rentabilitate faţă de puţurile convenţionale, declinul va fi de 50%.

Agenţia avertizează că, în cazul în care investiţiile în sectorul petrolier se vor menţine la nivelul la care vor cădea în 2020, capacităţile de furnizare a petrolului în 2025 vor fi cu circa nouă milioane barili pe zi mai mici faţă de cât se estimase înainte de criza provocată de pandemie.

Pentru a ilustra efectul pandemiei, IEA a explicat că în aprilie, când peste patru miliarde de persoane se aflau într-o anumită formă de izolare, consumul a scăzut cu 25 milioane barili pe zi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv un sfert din total.

La nivelul anului 2020, cererea de petrol se va reduce cu 9 milioane barili pe zi, ceea ce înseamnă că se va reveni la nivelul din 2012.

În cazul gazelor naturale, reculul a fost mult mai moderat, de 2% în primul trimestru, deşi autorii raportului avertizează că la nivelul întregului an scăderea poate fi mult mai mare.

Reducerea investiţiilor în cărbune va fi în 2020 de 15% şi de 10% la electricitate, o contracţie ce va afecta şi energia regenerabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...