Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat după anunţul privind deschiderea plajelor la 1 iunie

Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat joi faţă de zilele anterioare, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că românii vor putea merge la plajă începând cu 1 iunie, iar tendinţa de creştere se va accentua în următoarele săptămâni, susţin reprezentanţii agenţiei online Litoralulromanesc.ro, citați de Agerpres.
Economica.net - vin, 29 mai 2020, 15:31
Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat după anunţul privind deschiderea plajelor la 1 iunie

Românii au început să rezerve atât vacanţe last minute pe litoral, începând cu acest weekend, cât şi sejururi în lunile iulie şi august sau chiar septembrie.

„În ceea ce ne priveşte, având în vedere că operăm online, e foarte uşor să monitorizăm reacţia imediată a turiştilor. Astfel, am constatat o creştere puternică a traficului pe site-ul nostru în minutele imediat următoare anunţului preşedintelui. După anunţ, au început să curgă rezervările, iar acest ritm s-a păstrat toată ziua de ieri şi a continuat şi astăzi”, a declarat Ionuţ Nedea, directorul general al Litoralulromanesc.ro.

Numărul de rezervări făcute în a doua jumătate a zilei de joi a fost, practic, de trei ori mai mare decât în oricare dintre zilele anterioare, iar solicitările au venit de la români din întreaga ţară. Potrivit sursei citate, la call center-ul agenţiei au sunat, după anunţul preşedintelui, chiar şi oameni care îşi exprimaseră anterior dorinţa de a-şi anula vacanţele pe care le rezervaseră la mare înainte de pandemie şi care au revenit asupra deciziei şi au hotărât să meargă pe litoral.

„Ne aşteptăm ca tendinţa de creştere să se accentueze în următoarele săptămâni şi, cumva, după 15 iunie să revenim la nivelul de anul trecut. Chiar dacă va exista o presiune în ceea ce priveşte cererea, tarifele nu vor fi majorate, o garanţie pe care o putem oferi turiştilor care-şi achiziţionează pachetele prin intermediul agenţiei”, a mai spus Ionuţ Nedea.

Pentru prima jumătate a lunii iunie, în Mamaia, o cameră într-un hotel de 2 stele poate fi rezervată de la 113 lei pe noapte, la 3 stele – de la 115 lei pe noapte şi la 4 stele de la 212 lei pe noapte. În celelalte staţiuni, tarifele pentru o noapte de cazare pornesc de la 81 de lei pentru un hotel de 2 stele şi de la 100 de lei pentru unul de 3 stele.

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.

Anul trecut a înregistrat un volum de vânzări de 30 milioane de euro, iar prin intermediul agenţiei au ajuns anul trecut în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 200.000 de turişti. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Moise, preşedinte al Fundației Sebastian Moise: Sănătatea mintală a adolescenţilor din România este o criză tăcută care cere acţiune imediată
Sebastian Moise, preşedinte al Fundației Sebastian Moise: Sănătatea mintală a adolescenţilor din România este o criză ...
Sebastian Moise crede că sănătatea mintală a adolescenților din România este o criză tăcută care cere acțiune imediată....
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, audiat la DNA militar
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, audiat la DNA militar
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-a prezentat, marţi, la sediul Secţiei militare din ...
Super-Polonia se pregăteşte pentru intrarea în clubul bogaţilor. Economia poloneză ar putea ajunge în top 3 cele mai influente economii din Europa în următorii 10 ani
Super-Polonia se pregăteşte pentru intrarea în clubul bogaţilor. Economia poloneză ar putea ajunge în top 3 cele mai ...
Economia poloneză, care a progresat cu 3,5% în primul trimestru din 2026, s-ar putea alătura "trio-ului de frunte" al ...
Grecia – Valurile de căldură vor costa economia elenă până la 13 miliarde de dolari
Grecia – Valurile de căldură vor costa economia elenă până la 13 miliarde de dolari
Valurile repetate de căldură ar putea costa economia elenă până la 13 miliarde de dolari, de acum şi până în 2030, ...