Fondul Suveran al Arabiei Saudite a primit un sprijin de 40 de miliarde de dolari din partea Băncii Centrale a regatului

Ministerul de Finanţe din Arabia Saudită a transferat 150 miliarde de riali (40 miliarde de dolari) din rezervele Băncii Centrale spre Fondul suveran de investiţii (PIF), în condiţiile în care acesta din urmă a profitat de turbulenţele de pe piaţă pentru a face mai multe achiziţii în străinatate, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 30 mai 2020, 08:04
Fondul Suveran al Arabiei Saudite a primit un sprijin de 40 de miliarde de dolari din partea Băncii Centrale a regatului

Transferurile „cu caracter excepţional” din rezervele valutare spre Public Investment Fund au fost făcute în lunile martie şi aprilie şi vor „întări capacitatea de investiţii a fondului”, a informat ministrul de Finanţe, Mohammed Al-Jadaan (foto), într-un comunicat de presă publicat vineri de agenţia de presă oficială.

Aceste transferuri au loc într-un moment în care cel mai mare exportator mondial de petrol se confruntă cu presiuni fiscale excepţionale de pe urma prăbuşirii preţului ţiţeiului pe pieţele mondiale. Al-Jadaan a precizat că transferurile de fonduri de la Banca Centrală au contribuit la o cădere istorică a rezervelor valutare ale Arabiei Saudite, care în luna martie au înregistrat cea mai puternică scădere din ultimele două decenii.

„Procedură a fost începută după o analiză amănunţită şi ţinând cont de nivelul suficient al rezervelor valutare” a spus ministrul saudit al Finanţelor. Fondul suveran de investiţii are „un rol important în diversificarea şi consolidarea creşterii economice”, a mai spus Mohammed Al-Jadaan, adăugând că randamentele generate de investiţiile făcute de PIF vor sprijini finanţele publice dacă va fi nevoie.

Public Investment Fund gestionează active în valoare de peste 300 de miliarde de dolari şi de-a lungul timpului a preluat participaţii la Uber Technologies Inc şi producătorul de automobile electrice Lucid Motors. În acest an PIF a preluat participaţii la patru mari companii petroliere europene precum şi un pachet de 8,2% din acţiunile companiei de croaziere Carnival Corp. La începutul acestei luni, PIF a dezvăluit că a a acumulat pachete de acţiuni la companiile Boeing, Citigroup, Facebook, Walt Disney şi Marriott.

În comunicatul publicat vineri, Al-Jadaan a spus că fondul suveran a profitat de „o gamă de oportunităţi de investiţii care au apărut în contextul circumstanţelor actuale prin care trec pieţele financiare mondiale”.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...