Firea: Park&Ride Cora Pantelimon va fi gata în această toamnă

 Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a declarat că Park&Ride Cora Pantelimon va fi gata în această toamnă.
Economica.net - D, 31 mai 2020, 07:15
Firea: Park&Ride Cora Pantelimon va fi gata în această toamnă

„Încă un proiect important pentru bucureşteni, preluat de la zero în 2016, devine realitate. Park&Ride Cora Pantelimon, doar o groapă în urmă cu patru ani, va fi gata în această toamnă, după şapte ani de blocaje. În acest moment, lucrările complicate au fost terminate. Au fost finalizate fundaţia parcării şi fundaţiile rampelor, au fost montaţi peste 30 dintre stâlpii metalici, iar acum se montează traversele metalice”, a postat Firea, duminică, pe Facebook.

Ea a menţionat că pentru calea de rulare a tramvaiului au fost montate curbele, macazul, dar şi peste 36 de metri de şine.

Gabriela Firea a reamintit că pentru realizarea parcării a fost schimbată soluţia tehnică. „Nu era posibilă construirea unei parcări subterane, aşa cum s-a dorit iniţial de fosta administraţie a Capitalei. Noua soluţie tehnică, o parcare supraterană cu 500 de locuri cu terminal STB, a fost realizată prin întocmirea unui PUZ, aprobat la nivelul CGMB”, a spus primarul general.

Firea a afirmat că prin acest obiectiv de investiţii se reconfigurează, practic, toată zona.

„Nu construim doar o simplă parcare etajată, ci un nod intermodal care include tramvaie, autobuze şi peroane pentru microbuze private. De asemenea, este pregătit terenul şi pentru viitoarea staţie de metrou din zonă. Astfel, şoferii care vin din afara Capitalei îşi vor putea lăsa maşinile în parcare şi de acolo să circule spre centrul oraşului folosind mijloacele de transport în comun. Anul trecut am semnat contractul de execuţie, au fost obţinute toate avizele, inclusiv autorizaţia de construire şi s-a emis ordinul de începere a lucrărilor. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 21 de milioane de euro”, a adăugat primarul general. 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...