Guvernul francez se aşteaptă la o contracţie economică de 11% în acest an

Guvernul de la Paris mizează în prezent pe o contracţie de 11% a Produsului Intern Brut în acest an, faţă de un recul de 8% cât estima anterior, a anunţat luni ministrul Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, informează AFP citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 02 iun. 2020, 06:56
Guvernul francez se aşteaptă la o contracţie economică de 11% în acest an

„Creşterea înregistrată de Franţa în 2020, sau mai degrabă recesiune ar fi termenul mai adecvat, va fi de 11%”, a declarat Bruno Le Maire pentru postul de televiziune RTL. Le Maire a precizat că noua cifră va fi inclusă în proiectul de rectificare bugetară care va fi prezentat în următoarele zile în consiliul de miniştrii. „Şocul economic va fi extrem de brutal dar am convingerea absolută că ne vom reveni în 2021”, a adăugat Bruno Le Maire.

Săptămâna trecută şi Institutul naţional de statistică din Franţa (Inee) a indicat că în 2020 economia va înregistra o contracţie mai mare decât cea de 8% prognozată de Guvernul de la Paris, din cauză că reluarea activităţii după izolare va fi „în cel mai bun caz, una progresivă în al doilea trimestru”.

Cu toate acestea, ministrul Economiei mizează pe planurile de susţinere a diferitelor sectoare afectate de criză (turism, auto, aeronautică, etc.) şi pe planul de relansare care urmează să fie anunţat în septembrie pentru a accelera această relansare.

„Luăm toate măsurile în toate sectoarele”, a dat asigurări Bruno Le Maire, citând şi viitorul plan pentru start-up-urile din tehnologie „pentru ca acestea să nu fie preluate unul după altul de giganţii din sectorul digital”.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...