IDC se aşteaptă la o scădere record de 11,9% a vânzărilor de telefoane inteligente, în 2020

Vânzările mondiale de telefoane mobile inteligente (smartphone) ar urma să scadă cu 11,9% în acest an comparativ cu anul precedent, acesta fiind cea mai mare scădere în ritm anual înregistrată vreodată, susţine firma de consultanţă IDC, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 04 iun. 2020, 10:55
IDC se aşteaptă la o scădere record de 11,9% a vânzărilor de telefoane inteligente, în 2020

În ultimele sale prognoze de piaţă, publicate joi, IDC se aştepta ca în acest an să fie livrate 1,2 miliarde smartphone-uri la nivel mondial, faţă de 1,4 miliarde unităţi livrate anul trecut. Noile cifre reprezintă o revizuire semnificativă a prognozelor publicate de IDC în luna februarie, când aceeaşi firmă de consultanţă se aştepta la un declin de 2,3%.

Potrivit IDC, piaţa de smartphone din China va înregistra un declin de ordinul unei singure cifre, având în vedere revenirea ţării asiatice după faza iniţială a pandemiei de coronavirus. În schimb, Europa a avut de suferit o lovitură mai dură din partea Covid-19, astfel că analiştii se aşteaptă ca regiunea să înregistreze o contracţie mai amplă a cheltuielilor şi cererii de smartphone.

„Ceea ce a început ca o criză pe partea ofertei a devenit o problemă pe partea de cerere globală. Carantina introdusă la nivel naţional şi creşterea şomajului au afectat încrederea consumatorilor şi i-au făcut să-şi redirecţioneze chletuielile spre produsele de bază, ceea ce a afectat în mod direct achiziţiile de smartphone pe termen scurt”, susţine Sangeetika Srivastava, analist la IDC.

IDC se aşteaptă însă la o relansare a vânzărilor şi a livrărilor în 2021, sugerând că unele achiziţii de telefoane mobile inteligente vor fi doar amânate şi nu anulate complet. În plus, proliferarea serviciilor de telefonie mobilă 5G va ajuta şi ea la relansarea interesului consumatorilor, susţin analiştii.

„O veste bună este că 5G ar urma să fie un catalizator pe întreaga perioadă de prognoză, ceea ce va juca un rol vital în revenirea pieţei mondiale de smartphone în 2021”, susţine Srivastava.

Noile estimări anuale de la IDC vin câteva zile după ce Gartner, o importantă firmă de cercetare de piaţă, a informat că în primele trei luni ale acestui an, vânzările mondiale de smartphone au scăzut cu 20,5%, acesta fiind cel mai abrupt declin înregistrat vreodată. Grupul sud-coreean Samsung şi-a păstra poziţia de lider pe piaţa telefoanelor inteligente, cu o cotă de 18,5%, în pofida faptului că vânzările sale s-au redus cu 22% în primul trimestru. Grupul chinez Huawei este, în continuare, pe locul doi mondial, cu o cotă de piaţă de 14,2%, după o cădere a vânzărilor de 27%. Compania americană Apple se menţine pe locul trei la nivel mondial, cu o cotă de piaţă de 13,7%, scăderea vânzărilor sale în primul trimestru al anului 2020 fiind de opt procente.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...