BCE estimează că anul acesta țările din zona euro vor suferi o recesiune puternică, iar anul următor o să-și revină doar în mică măsură

Banca Centrală Europenă (BCE) se aşteaptă ca zona euro să sufere o recesiune profundă anul acesta, din cauza impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), pierderile urmând să fie recuperate doar parţial în 2021, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 04 iun. 2020, 13:56
BCE estimează că anul acesta țările din zona euro vor suferi o recesiune puternică, iar anul următor o să-și revină doar în mică măsură

În ceea ce preşedintele BCE, Christine Lagarde (foto), a descris ca fiind scenariul de referinţă, PIB-ul zonei euro ar urma să se contracte cu 8,7% în 2020 şi apoi să urce cu 5,2% în 2021 şi cu 3,3% în 2022, avertizând că riscurile ar putea compromite aceste estimări. Anterior, BCE previzionase un avans de 0,8% anul acesta.

Nivelul declinului şi al redresării va depinde „de durata şi de eficacitatea măsurilor de izolare, de succesul politicilor menite să atenueze impactul asupra veniturilor şi şomajului şi de gradul în care vor fi afectate cererea şi lanţul de furnizare”, a explicat Lagarde.

De asemenea, BCE a revizuit prognoza de inflaţie în zona euro. În mai, rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 0,1%, de la 0,3% luna precedentă, arată estimarea publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat), după ce pandemia de coronavirus (COVID-19) aproape a oprit activitatea economică, iar preţul petrolului a scăzut semnificativ.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este mult sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

În prognoza publicată joi, BCE se aşteaptă ca rata inflaţiei în zona euro să se situeze la 0,3% anul acesta, faţă de previziunea precedentă, de 1,1%, urmând să ajungă la 0,8% în 2021 şi la 1,3% în 2022.

Potrivit previziunilor economice de primăvară, publicate pe data de 6 mai de Comisia Europeană (CE), zona euro ar urma să înregistreze în acest an o contracţie record de 7,7%, urmând ca în 2021 să cunoască o creştere de 6,3%.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...