Ce spune ministrul Sănătății despre al doilea val al epidemiei de coronavirus în România

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a apreciat, sâmbătă, că un eventual al doilea val epidemiei de coronavirus nu va avea aceeaşi intensitate ca primul, dar a subliniat că trebuie luate măsurile de pregătire necesare, inclusiv vaccinarea antigripală şi antipneumococică a categoriilor vulnerabile, potrivit Agerpres.
Economica.net - D, 07 iun. 2020, 05:39
Ce spune ministrul Sănătății despre al doilea val al epidemiei de coronavirus în România

Astfel, întrebat într-un interviu la postul Digi 24, dacă românii trebuie să se aştepte ca în toamnă să fie introduse noi măsuri de restricţie, ministrul a declarat că autorităţile trebuie să fie pregătite, dar a estimat că al doilea val va fi diferit.

„Acest studiu (de seroprevalenţă la nivel naţional n.red) ne va spune (cu privire la valul doi n. red). În general, o pandemie, din experienţa noastră, merge tot timpul cu un an – doi de epidemii sezoniere. În acest moment noi nu avem un vaccin, ca să putem preveni un val doi. Nu putem decât să limităm. (…) Eu cred că al doilea val nu va mai fi ca acest prim val, dar noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Noi o să luăm anumite măsuri mai ales pentru grupele de risc, în care să avem o vaccinare antigripală, vaccinare antipneumococică, pentru cei care sunt cu boli pulmonare cronice, tocmai pentru a preveni posibile cazuri grave într-un eventual val doi”, a spus Tătaru

Totodată, ministrul Sănătăţii a subliniat că în vederea unui eventual al doilea val, trebuie asigurate depozite de medicamente, materiale sanitare şi echipamente.

„Avem aceeaşi medicaţie off-label, avem aceeaşi lipsă a unui vaccin, dar ştim cu cine luptăm în acest moment. Suntem psihic mai pregătiţi. O să trebuiască să avem grijă să avem depozitele pline cu tot ce înseamnă medicamente, materiale sanitare, echipamente. Să avem o capacitate de testare suficientă, dar să nu credem că sistemul medical s-a schimbat după o pandemie”, a spus el.

Ministrul Tătaru a estimat că în condiţiile în care populaţia va respecta măsurile de precauţie, spre sfârşitul lui iulie – începutul lui august, se va ajunge la o viaţă „cvasi-normală”.

„Evalurea primei etape ne-a arătat că, respectând nişte precauţii, putem veni cu alte etape de relaxare. Dacă mergem în continuare în acest ritm, ne putem gândi pe 15 iunie la a treia etapă de relaxare. Dacă evoluţia ne permite, iar respectarea acestor precauţii şi recomandări este o prioritate a populaţiei, ne gândim că spre sfârşitul lui iulie, începutul lui august, să ajungem la o viaţă cvasi-normală”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...