Dacă se păstrează ritmul descrescător al cazurilor de coronavirus, mall-urile se vor deschide în 15 iunie – Florin Cîţu, ministrul de Finanţe

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţine că din 15 iunie se vor putea deschide mall-urile, dacă se confirmă trendul descrescător al cazurilor de coronavirus, această măsură de relaxare fiind importantă pentru economie, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 08 iun. 2020, 06:54
Dacă se păstrează ritmul descrescător al cazurilor de coronavirus, mall-urile se vor deschide în 15 iunie - Florin Cîţu, ministrul de Finanţe

„În ceea ce priveşte măsurile de relaxare, noi nu am închis niciodată toată economia. Construcţiile, investiţiile în infrastructură au funcţionat, tot ce a fost şantier a funcţionat în această perioadă, chiar şi în perioada de stare de urgenţă, după aceea am relaxat condiţiile în ordine inversă de cum au fost impuse şi urmează, dacă se confirmă acest trend descrescător ar cazurilor (de coronavirus n.r.), mall-urile, consumul. În această perioadă consumul online a crescut foarte mult, unii oameni au învăţat să folosească consumul online de nevoie, dar o parte importantă a consumului se face prin mall-uri şi cred că aceasta este următoarea relaxare. Din punctul meu de vedere este important să se asigure condiţiile de transport, astfel încât transportul de mărfuri să se facă fără restricţii, pentru că înseamnă şi costuri mai reduse de producţie, dar aici depinde şi de alte pieţe. Dacă nu se întâmplă altceva până atunci, cred că 90% se vor deschide mall-urile din 15 iunie”, a precizat Florin Cîţu, la Digi 24.

Întrebat dacă este atât de importantă zona mall-urilor pentru economia românească, şeful de la Finanţe a confirmat că este importantă pe termen scurt, deoarece „oamenii trebuie să iasă din casă, după ce merg la birou, ca să poată să socializeze”, fiind şi un factor de natură psihologică.

„În acelaşi timp este important în economia românească (…) ca statul să investească. Anul acesta am avut în buget aproape 50 de miliarde (de lei n.r.) alocaţi către investiţii, am crescut la rectificarea bugetară banii alocaţi în continuare investiţiilor şi o vom face şi în următoarea perioadă. Este schimbarea de paradigmă despre care am vorbit înainte de criză: un guvern liberal va veni şi va pune accent pe investiţii. Rectificarea bugetară din luna aprilie este prima rectificare bugetară pe care mi-o aduc eu aminte în care banii nu au fost luaţi de la Transporturi, Sănătate, Educaţie şi duşi către salarii sau alte cheltuieli către baroni locali şi au crescut cheltuielile către investiţii”, a adăugat şeful de la Finanţe.

Potrivit sursei citate, totalitatea măsurilor fiscale luate în această perioadă şi care expiră la finele lunii iunie înseamnă 15 miliarde de lei rămase la companii, prin anulări de taxe, bonificaţii, scuturi şi reeşalonări de taxe.

„În această perioadă provocarea a fost să faci rost de bani, să plăteşti cheltuielile curente, dar în acelaşi timp să nu omori nici economia, iar cifrele de până acum arată că a fost un succes”, a adăugat ministrul Finanţelor. 

Te-ar mai putea interesa și
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în 2026
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în ...
Metalele prețioase au înregistrat o creștere puternică la începutul tranzacționării în Asia, după ce atacurile militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului au accentuat riscul......
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange Group anunță semnarea unui acord cu AST SpaceMobile și Satellite Connect Europe, o companie deținută în parteneriat ...
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite luni în jurul orei 5:00 GMT la Ierusalim, unde s-au declanşat sirenele după anunţul ...
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, 2 martie 2026
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, ...
Cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în luna aprilie a crescut cu 14% la deschiderea burselor asiatice, ajungând la 82,37 ...