Marea Britanie se prăbuşeşte – Cea mai mare scădere a PIB din istorie din cauza crizei COVID-19: minus 20%

Economia britanică s-a contractat în aprilie cu 20,4%, comparativ cu luna precedentă, cel mai semnificativ declin lunar de când se publică aceste date, respectiv 1997, a anunţat vineri Oficiul Naţional de Statistică (ONS), situaţia fiind creată în urma introducerii la finalul lunii martie a măsurilor destinate să limiteze pandemia de coronavirus (Covid-19), transmit DPA şi Reuters citate de Agerpres.
Economica.net - vin, 12 iun. 2020, 08:14
Marea Britanie se prăbuşeşte - Cea mai mare scădere a PIB din istorie din cauza crizei COVID-19: minus 20%

Scăderea PIB-ului Marii Britanii „este de aproape zece ori mai cuprinzătoare decât cel mai semnificativ declin de dinaintea epidemiei”, a explicat Jonathan Athow, statistician în cadrul ONS.

„Efectiv toate sectoarele economiei au fost afectate, cea mai semnificativă contribuţie la acest declin istoric venind de la baruri, educaţie, sănătate, vânzări auto. De asemenea, scăderi semnificative s-au înregistrat în industrie şi în construcţii, iar comerţul Marii Britanii cu restul lumii a fost puternic afectat de pandemie”, a adăugat Athow.

Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat în aprilie un declin cu 19%, pe fondul dificultăţilor cu care s-au confruntat agenţiile de turism şi hotelurile în urma introducerii restricţiilor.

În perioada februarie – aprilie 2020, economia britanică s-a contractat cu 10,4%. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un declin de 18,4% în aprilie şi de 10% în perioada februarie – aprilie 2020.

„Aşa cum se întâmplă în multe economii din întreaga lume, pandemia are un impact sever asupra economiei noastre”, a afirmat ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak.

Şi Banca Angliei a avertizat că se aşteaptă în acest an la o contracţie istorică de 14% a economiei britanice, ceea ce ar fi cea mai gravă prăbuşire înregistrată de Regatul Unit în peste 300 de ani.

Luna trecută, Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte „un scenariu ilustrativ”, potrivit căruia Produsului Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un salt de 15% în 2021. Acest scenariu se bazează pe ipoteza că măsurile de distanţare socială şi schemele de sprijin guvernamental vor rămâne în vigoare până la începutul lunii iunie, după care vor fi retrase treptat. Conform acestui scenariu, Banca Angliei se aşteaptă la o prăbuşire cu 25% a PIB-ului în perioada aprilie-iunie, comparativ cu trimestrul precedent, precum şi o dublare a ratei şomajului, până la 9%.

„Cu toate acestea, pe măsură ce economia evoluează, Banca va acţiona aşa cum este necesar pentru a asigura stabilitatea financiară şi monetară care este esenţială pentru prosperitatea pe termen lung”, a declarat guvernatorul BoE, Andrew Bailey.

Te-ar mai putea interesa și
Italia cere suspendarea pieţei certificatelor de poluare înainte de revizuire
Italia cere suspendarea pieţei certificatelor de poluare înainte de revizuire
Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, a solicitat joi suspendarea sistemului UE de comercializare a certificatelor de poluare (ETS), până la revizuirea şi reformarea acestuia, ceea ce pune......
În ziua în care Electrica a anunțat cel mai bun rezultat financiar din istorie, și-a dat afară directorul financiar. Ce spune Alexandru Frangulea
În ziua în care Electrica a anunțat cel mai bun rezultat financiar din istorie, și-a dat afară directorul financiar. ...
Electrica a informat acționarii în această seară că directorul financiar al companiei, care avea mandat până la finalul ...
CFR SA anunță redeschiderea circulației pe Viaductul Cârcea, avariat în 2018. Strabag a finalizat în avans lucrările la un fir
CFR SA anunță redeschiderea circulației pe Viaductul Cârcea, avariat în 2018. Strabag a finalizat în avans lucrările ...
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că astăzi, 26 februarie 2026, începând cu ora 18:00, se ...
CCR a publicat motivarea deciziei privind Legea pensiilor magistraților. Curtea constată că pensia de serviciu nu este eliminată pentru nicio categorie de personal din sistem
CCR a publicat motivarea deciziei privind Legea pensiilor magistraților. Curtea constată că pensia de serviciu nu este ...
Curtea Constituţională a României publicat, joi, motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noul proiect ...