Ministerul Apărării sud-coreean: Coreea de Nord va plăti preţul dacă începe o acţiune militară împotriva Sudului

Coreea de Nord "va plăti preţul" dacă va întreprinde acţiuni militare împotriva Coreei de Sud, a avertizat miercuri Ministerul Apărării de la Seul într-un comunicat, citat de Yonhap, scrie Agerpres. 
Economica.net - mie, 17 iun. 2020, 06:31
Ministerul Apărării sud-coreean: Coreea de Nord va plăti preţul dacă începe o acţiune militară împotriva Sudului

Comunicatul Comitetului şefilor de stat major interarme al Coreei de Sud (JCS) intervine la câteva ore după ce Coreea de Nord a anunţat că îşi va desfăşura trupe în regiunea parcului industrial intercoreean în oraşul de la frontiera Kaesong şi în zona Muntelui Kumgang de pe coasta de est.

Coreea de Nord a anunţat de asemenea că va restabili posturile de gardă care au fost retrase din Zona Demilitarizată (DMZ) dintre cele două state coreene şi că va relansa orice tip de exerciţii militare regulate în apropierea frontierei intercoreene, aparent în cadrul unei mişcări de abandonare a acordului militar semnat în 2018 pentru a reduce tensiunile.

„Aceste mişcări contravin eforturilor de două decenii ale Coreei de Sud şi Coreei de Nord pentru îmbunătăţirea relaţiilor intercoreene şi menţinerea păcii în Peninsula Coreeană. Dacă Nordul va întreprinde într-adevăr vreo acţiune, va plăti cu siguranţă preţul pentru aceasta”, a avertizat Jeon Dong-jin, şeful adjunct al operaţiunilor din cadrul JCS.

Anterior, Kim Yo-jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a ameninţat că va abandona acordul respectiv din cauza pliantelor anti-Phenian trimise de activişti din Coreea de Sud peste frontieră.

Kim Yo-jong a declarat că Seulul trebuie să se pregătească pentru „abandonarea acordului militar Nord-Sud care nu are aproape nicio valoare” dacă nu reuşeşte să ia măsuri adecvate împotriva campaniei de trimitere a pliantelor.

După publicarea unei serii de comunicate care au făcut să crească tensiunile în peninsulă, Coreea de Nord a distrus marţi, printr-o explozie, sediul biroului de legătură intercoreean din oraşul frontalier Kaesong.

„Referitor la situaţia actuală de securitate, armata noastră supraveghează îndeaproape mişcările armatei nord-coreene 24 de ore din 24 şi menţine o stare de pregătire solidă. Vom continua să depunem eforturi pentru a controla într-o manieră stabilă situaţia cu scopul de a împiedica degenerarea acesteia într-o criză militară”, a subliniat Jeon.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurări la Poșta Română: pentru prima dată în istorie numărul angajaților scade sub 20.000. Compania a închis 700 de oficii poștale în 2025
Restructurări la Poșta Română: pentru prima dată în istorie numărul angajaților scade sub 20.000. Compania a închis ...
Poșta Română a redus anul trecut numărul angajaților cu aproximativ 2.600 de persoane, echivalentul a 12% din personal, și a coborât pentru prima dată în istorie sub pragul de 20.000 de......
Grecii se extind agresiv în fotovoltaic în România. Metlen a primit autorizația pentru un complex de trei parcuri, 290 MW în total, în sudul României
Grecii se extind agresiv în fotovoltaic în România. Metlen a primit autorizația pentru un complex de trei parcuri, 290 ...
O companie controlată de Metka, parte a grupului grecesc Metlen, a primit autorizația de înființare pentru trei parcuri ...
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în ...
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...