Austria se așteaptă la niște negocieri lungi cu privire la planul CE de salvare, iar Olanda e neîncrezătoare că în iulie se va semna un acord

Adaugă-ne ca sursă preferată

”Avem o responsabilitate faţă de contribuabilii noştri şi, din acest motiv, respingem crearea prin uşa din spate a unei uniuni a datoriei”, a spus Kurz după summit.

Austria este, alături de Olanda, Danemarca şi Suedia, una dintre ţările membre ale UE cele mai critice faţă de fondul de redresare propus de Comisia Europeană pentru a ajuta statele membre să depăşească criza generată de COVID-19, în special statele cele mai afectate de această pandemie, cum ar fi Italia şi Spania.

Kurz a mai menţionat că încă sunt multe puncte de discutat în privinţa acestui fond, cum ar fi de exemplu o mai bună definire a termenelor programului, şi a insistat asupra privilegierii creditelor în faţa subvenţiilor nerambursabile.

Şefii de stat şi de guvern din ţările UE nu au reuşit vineri să ajungă la un acord cu privire la pachetul de redresare economică în urma pandemiei de COVID-19, un rezultat aşteptat, dar care impune organizarea unui nou summit la jumătatea lunii iulie.

Premierul olandez Mark Rutte (foto) s-a arătat însă sceptic asupra încheierii unui acord la summitul din iulie. ”Nu este sigur că va putea fi finalizat până atunci sau dacă vom avea nevoie de mai multe sesiuni, ori dacă acestea vor trebui să aibă loc în timpul verii sau mai târziu”, a estimat el, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Planul de relansare avansat de Comisia Europeană cuprinde o propunere revizuită de buget plurianual (pentru perioada 2021-2027) în valoare de 1.100 de miliarde de euro şi un fond european de redresare ce însumează 750 de miliarde de euro, din care 500 de miliarde de euro ar urma să fie subvenţii şi restul de 250 de miliarde împrumuturi, sumele din acest fond urmând să fie atrase prin obligaţiuni emise de Comisia Europeană.

Un acord asupra fondului european de redresare şi asupra bugetului plurianual necesită unanimitatea celor 27 de state membre. Pentru aceasta ele trebuie să depăşească divergenţele ce privesc sumele alocate planului, durata acestuia, raportul între împrumuturi şi subvenţii, criteriile de repartiţie a acestora între state, sursele de finanţare pentru rambursarea obligaţiunilor emise de Comisia Europeană, precum delicata problemă a ”condiţionalităţii”, adică reformele cerute de aceasta în schimbul accesării fondurilor.