Cod portocaliu de ploi abundente în peste jumătate din ţară, până la ora 23:00. Vreme rea în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în mai mult de jumătate din ţară în următoarele 13 ore. Nivelul râului Prut la intrarea în România a atins, joi dimineaţă, la ora 8,00, 828 de centimetri, cu 178 de centimetri peste cota de pericol, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu. Vremea va rămâne instabilă la nivelul Capitalei până vineri dimineaţa, cu perioade în care vor fi ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 25 iun. 2020, 07:17
Cod portocaliu de ploi abundente în peste jumătate din ţară, până la ora 23:00. Vreme rea în Bucureşti

Conform prognozei, pe parcursul zilei de joi, între orele 10:00 – 23:00, în zonele montane, precum şi local în Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi în sudul Moldovei, vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 80 l/mp.

De asemenea, vor fi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Meteorologii au emis, totodată, o avertizare Cod galben de vreme instabilă ce va fi în vigoare până vineri dimineaţa, la ora 2:00, în 18 judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Astfel, în intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

Avertizările Cod galben şi Cod portocaliu vizează următoarele judeţe: Alba, Argeş, Arad, Municipiul Bucureşti, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

ANM precizează că, la sfârşitul acestei săptămâni, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele montane, iar în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise joi.

Vreme instabilă în Bucureşti, cu averse şi descărcări electrice, până vineri dimineaţa

Vremea va rămâne instabilă la nivelul Capitalei până vineri dimineaţa, cu perioade în care vor fi ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, în intervalul 25 iunie, ora 10:00 – 26 iunie, ora 2:00, instabilitatea atmosferică se va manifesta după-amiaza şi în prima parte a nopţii, prin perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

De asemenea, se vor putea depăşi cantităţi de apă de 15 – 25 l/mp, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 17 şi 18 grade Celsius.

Meteorologii au emis, joi, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în mai mult de jumătate din ţară, până la ora 23:00, precum şi o avertizare Cod galben de vreme instabilă ce va fi în vigoare până vineri dimineaţa, la ora 2:00, în 18 judeţe şi Municipiul Bucureşti.

Avertizările Cod galben şi Cod portocaliu vizează următoarele judeţe: Alba, Argeş, Arad, Municipiul Bucureşti, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

ANM precizează că, la sfârşitul acestei săptămâni, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele montane, iar în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise joi.

Botoşani: Prutul depăşeşte cu 178 centimetri cota de pericol la Oroftiana

Nivelul râului Prut la intrarea în România a atins, joi dimineaţă, la ora 8,00, 828 de centimetri, cu 178 de centimetri peste cota de pericol, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, cotele Prutului la staţia hidrometrică Oroftiana erau în staţionare, raportat la ora precedentă.

La aceeaşi oră, la Rădăuţi Prut, râul măsoară 644 centimetri, cu 44 de centimetri peste cota de pericol, în creştere cu cinci centimetri faţă de ora precedentă.

În 2008, când s-au înregistrat cele mai grave inundaţii din Botoşani, care au afectat peste 300 de gospodării din comuna Rădăuţi Prut, râul Prut măsura, la intrarea în ţară, 867 de centimetri

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: În ianuarie, România a înregistrat excedent bugetar pentru prima dată în ultimii șapte ani
Alexandru Nazare: În ianuarie, România a înregistrat excedent bugetar pentru prima dată în ultimii șapte ani
România a raportat un excedent bugetar de 850 milioane lei (196 milioane dolari), echivalent cu 0,04% din produsul intern brut, în prima lună a acestui an, după ce guvernul a aprobat o serie de......
FMI: Economia SUA va accelera anul acesta, dar există riscuri provocate de taxele vamale şi creşterea datoriei
FMI: Economia SUA va accelera anul acesta, dar există riscuri provocate de taxele vamale şi creşterea datoriei
O economie americană "dinamică" este pe punctul de a înregistra anul acesta o creştere mai rapidă şi o scădere a ratei ...
Premieră în retail. Kaufland devine primul operator de hypermarketuri care a atins borna de 200 de magazine
Premieră în retail. Kaufland devine primul operator de hypermarketuri care a atins borna de 200 de magazine
Retailerul german Kaufland, numărul doi pe piața retailului alimentar după cifra de afaceri din 2024, a atins astăzi ...
CEC Bank acordă o finanțare de 36 milioane euro pentru Veranda Mall
CEC Bank acordă o finanțare de 36 milioane euro pentru Veranda Mall
CEC Bank a acordat o finanțare în valoare de 36 de milioane de euro companiei Veranda Obor SA, proprietarul centrului comercial ...