Austria refuză intrarea fără test negativ la Covid- 19 a germanilor din districtul Gütersloh, cu focar la un abator

Austria a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că îi va obliga pe unii germani locuind într-o regiune afectată de un focar de Covid 19 să prezinte un test negativ de COVID-19 pentru a primi permisiunea să treacă peste frontieră, scrie AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 29 iun. 2020, 05:16
Austria refuză intrarea fără test negativ la Covid- 19 a germanilor din districtul Gütersloh, cu focar la un abator

„Urmăm o linie comună”, a spus ministrul sănătăţii, Rudolf Anschober, la postul ORF, întrebat despre posibilitatea de a respinge turiştii care vin din districtul Gütersloh, în Vestul Germaniei, scrie Agerpres.

El a precizat că aceste persoane vor trebui să prezinte un test cu o vechime de cel mult 48 de ore.

Măsurile de izolare se aplică din nou în acest district cu 360.000 de locuitori, situat în landul Renania de Nord-Westfalia.

Decizia austriacă nu are în vedere însă un alt district german care a fost şi el obligat să introducă din nou carantina, Warendorf, deoarece numărul de cazuri de acolo s-a redus rapid.

Germania, până în prezent relativ ferită de coronavirus, a descoperit un focar de contaminare important în abatorul grupului Tonnies, cu 6.700 de angajaţi. Numeroşi salariaţi vin din Bulgaria şi România şi trăiesc în cămine muncitoreşti.

La 22 iunie, autorităţile locale au anunţat că 1.553 de persoane erau contaminate de COVID-19 în districtul Gütersloh, marea majoritate fără simptome. Dintre aceştia, 21 erau internaţi în spital şi şase la terapie intensivă.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...