Ministerul Economiei a început implementarea schemelor de ajutor de minimis pentru promovarea produselor românești pe piețele externe

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a adoptat, prin Ordin de Ministru, implementarea schemelor de ajutor de minimis pentru acţiunile din programul de promovare a exportului privind participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale în străinătate, organizarea de misiuni economice în străinătate şi realizarea de studii de piaţă şi pe produse, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 30 iun. 2020, 14:55
Ministerul Economiei a început implementarea schemelor de ajutor de minimis pentru promovarea produselor românești pe piețele externe

„Programul de promovare a exporturilor a rămas, în tot acest timp, important pentru Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Cele trei scheme adoptate au fost concepute după consultări aplicate cu mediul de afaceri, astfel încât ele să răspundă cât mai bine nevoilor actuale ale operatorilor economici. Ne dorim ca promovarea produselor şi serviciilor româneşti să fie adaptată realităţilor economice actuale şi să conducă la o creştere reală a exporturilor şi la o diversificare a structurii acestora”, a declarat ministrul Virgil Popescu (foto).

Potrivit unui comunicat al MEEMA, în conformitate cu OMEEMA nr. 1882/11 iunie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 547/25 iunie 2020, prin aceste scheme de ajutor de minimis, ministerul reglementează acoperirea costurilor de participare la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni economice organizate în străinătate, precum şi a costurilor aferente studiilor de piaţă şi pe produse.

Actul normativ se referă la trei scheme de ajutor de minimis. Prima se referă la „participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale organizate în străinătate”, care are un număr maxim de 1.000 de beneficiari, fiecare dintre aceştia având dreptul la maximum 4 participări pe an la târguri internaţionale, cu sprijin de la bugetul de stat.

Totodată, a doua schemă face referire la „organizarea de misiuni economice în străinătate”, cu un număr de maximum 500 de operatori economici care beneficiază de sprijin, iar a treia are în vedere „realizarea de studii de piaţă şi pe produse”, cu un număr de cel mult 100 de beneficiari, care finanţează în cotă de 50% cheltuielile aferente studiilor de piaţă şi pe produse.

Ministerul Economiei menţionează că ordinul se aplică de la data intrării lui în vigoare până la 31 decembrie 2020, iar plăţile în cadrul schemelor se pot efectua până la 31 decembrie 2021.

Bugetul total aprobat în Legea Bugetului pe anul 2020 pentru programul de promovare a exporturilor pentru cele trei scheme este de 50 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului Centrala Electrică Fotovoltaică Turda - 50,9 MWp, în cadrul unui......
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
Din vârful unei turbine eoliene înalte de aproape 100 de metri, minerul polonez Grzegorz Witek priveşte departe spre galeriile ...
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză oficială ANM pentru Bucureşti şi restul ţării
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză ...
Prognoza meteo ANM pentru vineri, sâmbătă şi duminică, cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, perioada ...
Capcana investițiilor chineze în Spania: Fabrica de baterii pentru mașini electrice, de 4,1 mld. euro, se construiește cu muncitori aduși din China
Capcana investițiilor chineze în Spania: Fabrica de baterii pentru mașini electrice, de 4,1 mld. euro, se construiește ...
Strategia Spaniei de a atrage capital chinez pentru salvarea sectorului auto local ridică serioase semne de întrebare cu ...