ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în 15 județe și Cod galben de disconfort termic în București și alte 9 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de disconfort termic pentru nouă judeţe din sud-estul ţării și Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii, valabilă pe parcursul zilei de duminică în 15 judeţe din centrul şi sud-vestul ţării.
Economica.net - D, 05 iul. 2020, 07:43
ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în 15 județe și Cod galben de disconfort termic în București și alte 9 județe

Capitala şi nouă judeţe din sud-estul ţării se vor afla duminică sub Cod galben de disconfort termic, temperaturile maxime depăşind 33 – 35 de grade Celsius, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel, duminică, 5 iulie, între orele 12:00 – 19:00, disconfortul termic va fi accentuat în Dobrogea, local în Muntenia şi sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi şi se vor înregistra temperaturi maxime de până la 33-35 de grade Celsius.

Judeţele atenţionate de meteorologi sunt: Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea precum şi municipiul Bucureşti.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a mai emis o avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii, valabilă pe parcursul zilei de duminică în 15 judeţe din centrul şi sud-vestul ţării.

De asemenea, până luni dimineaţa va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică în 18 judeţe din sud-vestul, centrul şi local în sud-estul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte.

Astfel, în intervalul 5 iulie, ora 12:00 – 5 iulie, ora 23:00, în Oltenia, nordul şi nord-vestul Munteniei, sudul Banatului, precum şi în jumătatea de sud a Transilvaniei vor fi intervale cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 35 – 40 litri/mp şi pe arii restrânse 50 – 70 litri/mp.

Judeţele avertizate de Cod portocaliu sunt: Caraş-Severin (parţial), Hunedoara, Alba (parţial), Sibiu, Braşov, Covasna, Buzău (parţial), Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj şi Mehedinţi.

Potrivit ANM, în perioada 5 iulie, ora 12:00 – 6 iulie, ora 3:00, în zonele atenţionate de avertizarea Cod galben vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi izolat 40 -50 litri/mp.

Se vor afla sub Cod galben de vreme rea judeţele: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman şi Vrancea.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...