Ceremonie discretă. Meleşcanu, înscăunat la SIE în prezenţa lui Băsescu

Ceremonia de instalare în funcţia de director al SIE a lui Teodor Meleşcanu a avut loc, miercuri, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a primului-ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Anunţul a fost făcut printr-un comunicat de presă al SIE. Jurnaliştii nu au participat la eveniment.
Economica.net - J, 01 mart. 2012, 09:00

„Cu ocazia preluării mandatului de către noul director, desfăşurată în şedinţa activului de comandă al Serviciului de Informaţii Externe, s-a realizat o prezentare a activităţii Serviciului pe anul anterior, precum şi trecerea în revistă a sarcinilor trasate de CSAT pentru anul în curs”, se arată într-un comunicat al SIE.

Instalarea efectivă la conducerea Servicului de Informaţii Externe a noului director a survenit la o zi după ce Meleşcanu a fost votat de către Parlament, în şedinţă comună.

Te-ar mai putea interesa și
AUR: Programul Mureşan lasă fondurile europene blocate în birocraţie
AUR: Programul Mureşan lasă fondurile europene blocate în birocraţie
Alianţa pentru Unirea Românilor susţine că Programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureşan nu oferă soluţii "suficiente" pentru problemele care blochează accesul la......
Grindeanu respinge acuzaţiile privind ‘o conspiraţie’ cu SUA şi anunţă că PSD nu va vota Guvernul Mureşan
Grindeanu respinge acuzaţiile privind ‘o conspiraţie’ cu SUA şi anunţă că PSD nu va vota Guvernul Mureşan
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzaţiile privind existenţa unei înţelegeri între politicieni ...
Berlinul vrea o forţă de intervenţie rapidă în cadrul Frontex, după incidentele din Ceuta
Berlinul vrea o forţă de intervenţie rapidă în cadrul Frontex, după incidentele din Ceuta
Germania pledează pentru înfiinţarea unei forţe de intervenţie rapidă în cadrul agenţiei europene pentru frontiere ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), ...