Tătaru: Toţi pacienţii infectaţi, în primele 48 de ore, în spital. După aceea, cei asimptomatici pot merge la domiciliu, cu izolare 14 zile

Ministrul Sănătăţi, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi seară, că fiecare pacient infectat cu coronavirus va beneficia de o evaluare, în spital, în primele 48 de ore, iar ulterior cei asimptomatici pot merge acasă, unde trebuie să rămână izolaţi până la 14 zile. El a explicat că medicul curant va recomanda internarea sau plecarea la domiciliu, dar DSP va da decizia administrativă. ”Vom avea stare de alertă, cât va fi nevoie să avem o siguranţă pentru cetăţenii României”, a precizat Tătaru, conform News.ro.
Economica.net - mie, 15 iul. 2020, 06:37
Tătaru: Toţi pacienţii infectaţi, în primele 48 de ore, în spital. După aceea, cei asimptomatici pot merge la domiciliu, cu izolare 14 zile

”Sper ca şedinţa şi votul care vor urma să meargă pe acelaşi parcurs discutat, având în vedere carantinarea, izolarea, internarea în spital, internarea asimptomaticilor cu evaluarea în maxim 48 ore şi decizia de izolare până la 14 zile, dacă ne referim la COVID, iar pentru cei care sunt simptomatici, în funcţie de simptomatologie, ei vor urma internarea în spital, până la ameliorare, cu condiţia că, dacă e mai devreme de 14 zile, să meargă în izolare până la cele 14 zile”, a declarat, marţi seara, Nelu Tătaru, după ce a participat la şedinţa Comisiei juridice din Senat, scrie News.ro.

El a menţionat că legea se referă la tot ce înseamnă sănătate publică în condiţii de risc epidemiologic şi biologic, acum în mod particular infecţia COVID-19.

Tătaru a spus că sancţiunile pentru cei care nu respectă reglementările vor fi discutate, fiind prevăzute şi în Legea 55.

Legat de detaşarea medicilor, el a explicat că se merge gradual, de la o detaşare voluntară, dar acolo unde nu se vor găsi cadre medicale să meargă, se vor face detaşări ”nevoluntare”, însă fiecare va beneficia de indemnizaţie de detaşare, asigurarea mesei şi a cazării.

”Fiecare pacient infectat COVID va beneficia de o evaluare în primele 48 de ore, în spital, în care fiecare pacient îşi va face o evaluare clinică, biologică, paraclinică, radiologică şi medicul curant va avea şi posibilitatea să-şi susţină acel diagnostic pe care îl pune la un moment dat. După 48 de ore, cei asimptomatici pot merge la domiciliu, cu izolare până la 14 zile, dacă mă refer la COVID. (…), iar pentru cei simptomatici, în funcţie de simptome, se va decide prelungirea internării până la vindecare sau până la a deveni asimptomatic”, a detaliat el.

El a spus că persoanele care sunt testate vor sta în izolare până primesc rezultatul.

”DSP va fi cel care va da şi actul administrativ la 48 de ore, dacă să rămână internat, dacă să pleace la domiciliu în izolare. Medicul propune şi recomandă. Decizia administrativă e luată de DSP”, a subliniat el.

Tătaru a afirmat că persoanele care revin din zone roşii intră în carantină.

Referitor la copiii ai căror părinţi sunt diagnosticaţi, el a precizat că aceştia rămân în custodia familiei, până la rudele de gradul patru.

”Nu vor fi luaţi de stat”, a subliniat el.

Totodată, el a afirmat că pacientul are dreptul de a refuza tratamentul.

Întrebat ce se va întâmpla când nu va mai fi stare de alertă şi va fi nevoie în continuare de izolare şi carantină, Tătaru a replicat: ”Vom avea stare de alertă, cât va fi nevoie să avem o siguranţă pentru cetăţenii României, în condiţiile în care avem o creştere a numărului de cazuri…”

”Este o nouă formă care a ieşit din Camera Deputaţilor, total diferită de cea de la Guvern (…)”, a mai spus Tătaru.

Întrebat, de asemenea, dacă se pot organiza alegeri în septembrie, Tătaru a afirmat: ”Cu precauţii,se pot organiza şi alegeri. Dacă putem deschide şcolile, putem organiza şi alegeri”.

Comisia juridică a Senatului a discutat, marţi, proiectul de lege privind carantina şi izolarea iniţiat de către Guvern, în vederea emiterii unui raport. Procedural, Senatul trebuie să voteze într-un plen propunerea legislativă, în calitate de for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Aproape jumătate din companii consideră că dispozitivele cu AI sporesc productivitatea angajaților, iar 90% dintre acestea deja testează, planifică sau explorează adopția PC-urilor cu AI,......
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul ...
Piața locală de curierat rapid este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real, a declarat, într-un ...
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ar pierde
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), organizația care reunește intermediari care comtrolează peste 50% ...
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine ...