Alocaţiile cresc, dar nu se dublează. Cîţu spune că nu va tăia bani de la investiţii pentru a implementa legea

Bugetul României nu are în prezent prevăzute resurse financiare pentru dublarea alocaţiilor, iar Guvernul nu va tăia din banii de la investiţii pentru a putea implementa această lege, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 17 iul. 2020, 05:59
Alocaţiile cresc, dar nu se dublează. Cîţu spune că nu va tăia bani de la investiţii pentru a implementa legea

„Problema pe care am identificat-o este că această lege a fost votată în Parlament după ce a fost trecut Bugetul României. Şi acum, dacă mâine trebuie să implementăm această lege, nu există resurse în buget. Nu ai cum! Trebuie să măreşti deficitul bugetar cu suma cu care vei creşte aceste alocaţii. Ca să măreşti deficitul bugetar, trebuie să aprobi o rectificare bugetară, pentru că altfel nu ai cum – nu poţi să faci o derogare de la Legea Bugetului – şi prin care să schimbi acei indicatori din lege. Sau să tăiem din altă parte, să tăiem de la investiţii, ceea ce nu vom face”, a afirmat Florin Cîţu, la Digi 24.

Ministrul Finanţelor a explicat că în următoarele două săptămâni Guvernul va prezenta un proiect de lege privind creşterea alocaţiilor.

„Premierul a spus deja că va exista o creştere a alocaţiilor. În următoarele două săptămâni vom veni cu acest proiect de lege. Nu ştiu… (cu cât vor creşte alocaţiile, n.r.). Va fi o decizie politică, eu voi prezenta situaţia, dar voi spune ca şi până acum: în acest moment nu există resurse în buget. Bugetul a fost construit pe un deficit de 6,7% la rectificarea bugetară, care nu a luat în calcul acest lucru”, a adăugat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a precizat că dublarea alocaţiilor ar însemna un efort financiar de 4 miliarde de lei pentru 6 luni.

„Dublarea alocaţiilor înseamnă aproape 4 miliarde de lei pentru o jumătate de an. Nu putem să luăm această sumă din impozitarea pensiilor speciale, pentru că toată suma pentru pensii speciale este de aproape 1 miliard de lei, dacă scoatem militarii, deci n-ai cum să scoţi 4 miliarde dintr-un miliard de lei. Dublarea alocaţiilor reprezintă aproape 8 miliarde de lei, înseamnă 0,8% din PIB doar pentru dublare. Aşa cum am construit bugetul, am alocat până acum resurse importante către investiţii, mai multe decât în ultimii 10 ani. Dacă vrem să avem bani în continuare să plătim şi pensii şi alocaţii şi salarii, trebuie să alocăm bani pentru investiţii. Dacă nu, dacă decizia este să nu mergem către investiţii, ci să alocăm bani în altă parte, nu vom mai avea bani în anii viitori. Această strategie a fost folosită în trecut şi a dat greş”, a menţionat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a susţinut că recenta decizie a Curţii Constituţionale a României (CCR) pe subiectul dublării alocaţiilor nu schimbă faptul că legea privind dublarea alocaţiilor este neconstituţională.

„Pentru mine lucrurile nu se schimbă. Această decizie (a CCR, n.r.) nu are nicio legătură cu dublarea alocaţiilor. Era o decizie care spunea că Parlamentul României poate să dea o lege care respinge prorogarea acestei dublări a alocaţiilor. Dar rămâne un lucru foarte clar: legea (dublării alocaţiilor, n.r.) este neconstituţională, pentru că încalcă articolul 138 din Constituţie, aliniatul 5, care spune foarte clar: orice cheltuială bugetară trebuie să aibă stabilită o sursă de finanţare. Această lege, acest articol introdus, nu are sursă de finanţare stabilită, deci este clar pentru toată lumea că este o lege neconstituţională”, a declarat Florin Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...