Din cauza crizei coronavirus, peste 16% dintre americani nu au putut să-și achite chiriile în luna iunie

Peste 16% dintre americani nu au reuşit să îşi plătească chiriile în iunie, arată un sondaj efectuat de Biroul de Recensământ al Statelor Unite, potrivit AFP, relatează Agerpres. Ancheta desfăşurată în perioada 2-7 iulie arată de asemenea că 30,6% din cei 73,8 milioane de chiriaşi chestionaţi nu cred că vor putea plăti luna aceasta.
Economica.net - vin, 17 iul. 2020, 15:59
Din cauza crizei coronavirus, peste 16% dintre americani nu au putut să-și achite chiriile în luna iunie

Aproape jumătate din americani s-au confruntat cu reduceri de salarii din cauza restricţiilor impuse pe scară largă de la jumătatea lui martie pentru combaterea coronavirusului, conform datelor Biroului. Instituţia efectuează săptămânal studiul privind chiriile de la sfârşitul lui martie, pentru a determina modul în care pandemia de COVID-19 afectează traiul populaţiei Statelor Unite.

Datele provin din chestionare trimise la domiciliu persoanelor fizice şi de la diferite agenţii guvernamentale.

La sfârşitul lui iunie, 32 de milioane din cei 328 de milioane de americani erau înregistraţi ca şomeri, faţă de 1,6 milioane cu un an în urmă, arată statisticile publicate joi de Departamentul Muncii de la Washington.

În prezent, răspândirea coronavirusului în SUA se accelerează din nou, în special în statul Florida.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Brașov – Făgăraș: Indicatorii tehnico-economici, lansați azi în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor
Autostrada Brașov – Făgăraș: Indicatorii tehnico-economici, lansați azi în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a lansat miercuri în dezbatere publică indicatorii tehnico - economici pentru Autostrada Brașov - Făgăraș, în lungime de aproape 50 de......
Tinmar a câștigat în primă fază procesul împotriva ANRE, în cauza celei mai mari amenzi date în Uniunea Europeană pentru manipularea pieței de energie
Tinmar a câștigat în primă fază procesul împotriva ANRE, în cauza celei mai mari amenzi date în Uniunea Europeană ...
Casa de avocatură Reff & Asociații | Deloitte Legal anunță că echipa sa de litigii a asistat și reprezentat Tinmar ...
Platforma de streaming SkyShowtime s-ar putea închide în România
Platforma de streaming SkyShowtime s-ar putea închide în România
Comcast și Paramount Skydance realizează o „analiză a opțiunilor strategice” pentru serviciul lor european de streaming, ...
Romanian Business Leaders, răspuns la invitația adresată de PSD: Ce așteaptă antreprenorii de la un nou guvern? Predictibilitate, colectare corectă și un stat care se reformează
Romanian Business Leaders, răspuns la invitația adresată de PSD: Ce așteaptă antreprenorii de la un nou guvern? Predictibilitate, ...
Fundația Romanian Business Leaders anunță că a răspuns invitației Partidului Social Democrat de a participa cu o poziție ...