Orban: Imediat ce intră în vigoare noua lege, vom lua toate măsurile pentru a reduce infectările

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că, imediat ce intră în vigoare noua Lege a carantinării şi izolării, Guvernul va lua "toate" măsurile pentru a lupta "eficient" împotriva epidemiei de COVID-19, "pentru apărarea sănătăţii şi vieţii românilor", precizând că marţi, cel mai probabil, va avea loc o şedinţă a Executivului pe această temă, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 20 iul. 2020, 07:43
Orban: Imediat ce intră în vigoare noua lege, vom lua toate măsurile pentru a reduce infectările

„Obiectivul nostru este acela de a utiliza toate pârghiile instituţionale pe care le avem la dispoziţie pentru a stăpâni, pentru a ţine sub control epidemia şi pentru a reduce numărul infectărilor. Imediat ce intră în vigoare legea, vom stabili toate măsurile şi toate acţiunile necesare care sunt permise de noua lege, astfel încât să luptăm eficient pentru apărarea sănătăţii şi vieţii românilor. Nu ne dorim să impunem nicio restricţie suplimentară, nu ne dorim să mai luăm măsuri care să aibă efect negativ asupra economiei”, a afirmat Orban, după ce a participat, alături de mai mulţi membri ai Cabinetului, la ceremonia de la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, organizată cu prilejul Zilei Aviaţiei.

El a precizat că Guvernul va modifica HG privind starea alertă în concordanţă cu prevederile noii legi şi pregăteşte din punct de vedere administrativ toate structurile implicate.

„Vom avea, cel mai probabil, mâine dimineaţă şedinţă de Guvern pentru modificarea Hotărârii de Guvern privitoare la starea de alertă, astfel încât să introducem toate măsurile care sunt permise de lege. De asemenea, pregătim, din punct de vedere administrativ, managerial, toate structurile cu atribuţii, indiferent că este vorba de INSP, Direcţiile de sănătate publică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Centrul de control, toate le pregătim pentru a dispune, într-un ritm cât mai rapid, măsurile necesare în baza prevederilor legii”, a explicat Ludovic Orban.

Prim-ministrul a spus, vizavi de estimările potrivit cărora în luna septembrie în România s-ar putea înregistra 1 milion de infectări cu COVID-19, că au mai fost prognoze care nu s-au confirmat, subliniind că instituţiile statului „îşi fac datoria” şi iau „toate măsurile posibile legal”.

„Sunt mai multe prognoze care au fost făcute încă de la începutul epidemiei. Îmi aduc aminte de prognoze extrem de pesimiste privind România, care dădeau nişte cifre, pentru aprilie-mai, care nu s-au confirmat. În ceea ce ne priveşte pe noi, ne facem datoria, toate instituţiile, autorităţile, toate structurile aflate în coordonarea Guvernului îşi fac datoria şi iau toate măsurile care sunt posibile legal”, a susţinut Orban, întrebat despre aceste estimări.

Potrivit premierului, în ultima perioadă, autorităţile au intensificat controalele în vederea asigurării respectării normelor de protecţie sanitară.

„Derulăm campanie de comunicare pentru a convinge românii să respecte regulile. Am avut nenumărate discuţii cu reprezentanţii instituţiilor din zona publică şi din zona privată pentru a solicita participarea conducătorilor de companii, de instituţii, indiferent că e vorba de Biserică sau de alte instituţii pentru a promova respectarea regulilor şi pentru a se asigura că se respectă regulile, fie în companii, fie în transportul public, fie în spaţiile comerciale, fie la oficierea slujbelor în biserică, cu orice ocazie în care există interacţiune umană. Acestea sunt mesajele pe care le dăm în mod constant. Dacă suntem responsabili, dacă avem grijă să ne protejăm sănătatea, vom reuşi să ţinem în frâu această epidemie şi această epidemie nu va avea efecte negative asupra vieţii noastre de zi cu zi”, a spus el

Te-ar mai putea interesa și
Trump susţine că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA
Trump susţine că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică noaptea că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA şi că acesta va fi unul bun pentru Washington şi aliaţii săi,......
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
Marina franceză a sechestrat duminică un nou petrolier provenind din Rusia, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în ...
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iran au anunţat în noaptea de duminică spre luni o serie de atacuri reciproce, dând o nouă lovitură armistiţiului ...
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor – Patronul Yum Brands poartă negocieri exclusive cu LongRange Capital
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor ...
Gigantul american Yum Brands, proprietarul lanțurilor Pizza Hut, KFC și Taco Bell, se află în negocieri exclusive pentru ...