Ministrul Educaţiei, despre cele trei scenarii pentru anul şcolar şi universitar 2020-2021: Sunt în lucru. Trebuie să luăm o decizie rapid

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că la nivelul ministerului de resort sunt luate în calcul trei scenarii pentru reluarea cursurilor în anul şcolar şi universitar 2020-2021, unul dintre acestea prevăzând reluarea cursurilor în şcoli, după modelul clasic, dar cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-COV-2, al doilea fiind prezenţa elevilor şi a studenţilor prin rotaţie la cursuri în timp ce colegii urmăresc cursurile de acasă, al treilea scenariu prevăzând continuarea cursurilor online, scrie News.ro. „„Nu ştim exact când anume putem să ne pronunţăm asupra acestor scenarii, ele sunt în lucru, dar cred că trebuie să facem acest lucru cât mai repede” a declarat, marţi, Anisie.
Economica.net - mar, 21 iul. 2020, 12:17
Ministrul Educaţiei, despre cele trei scenarii pentru anul şcolar şi universitar 2020-2021: Sunt în lucru. Trebuie să luăm o decizie rapid

„Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, elevilor, părinţilor, studenţilor, pentru că pregătim acele scenarii pentru începerea cursurilor anului şcolar şi universitar. Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic, însă cu respectarea strictă a unor măsuri igienico-sanitare, există un alt scenariu, hibrid, atunci când unii elevi sau studenţi vor fi în sala de clasă şi ceilalţi vor urmări cursurile de acasă urmând ca aceştia să facă o rotaţie în săptămâna sau săptămânile următoare şi în ultimul scenariu am prevăzut situaţia în care să învăţăm online, cursurile să fie desfăşurate de acasă, asta numai în cazul în care situaţia epidemiologică o va impune” a declarat Monica Anisie marţi după amiază, într-un interviu acordat Digi 24.

Aceasta a precizat că Ministerul Sănătăţii a transmis Ministerului Educaţiei un „protocol sanitar” de care se va ţine cont atunci când se vor lua deciziile cu privire la reluarea cursurilor în noul an şcolar, scrie News.ro.

„Nu ştim exact când anume putem să ne pronunţăm asupra acestor scenarii, ele sunt în lucru, dar cred că trebuie să facem acest lucru cât mai repede pentru a se pregăti şi autorităţile publice locale de a lua măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor” a adăugat ministrul Educaţiei.

Monica Anisie a declarat totodată că, în situaţia în care cursurile vor fi reluate cu prezenţa copiilor la şcoală, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii sunt cei care trebuie să stabilească concret care sunt măsurile, ea precizând că „trebuie să punem pe primul plan sănătatea copiilor, a cadrelor didactice” care trebuie „să se simtă cu toţii în siguranţă atunci când vor reveni în spaţiul şcolii”.

În ceea ce priveşte tabletele pentru elevii din familii cu posibilităţi materiale reduse, Monica Anisie a precizat că Ministerul a realizat caietul de sarcini pentru cumpărarea a 250.000 de tablete iar acestea ar urma să ajungă în şcoli până pe 10 septembrie. ONAC este instituţia care se ocupă de această achiziţie.

Ministrul Educaţiei a adăugat că „trăim o realitate în care situaţia epidemiologică nu este una foarte bună” şi a făcut apel către populaţie să respecte măsurile de distanţare fizică şi de igienă, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

 

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...