SUA acuză Rusia că a testat o armă ce poate fi folosită pentru a distruge sateliţi

Statele Unite au acuzat joi Rusia că a testat o armă ce ar putea fi folosită pentru a distruge sateliţi în spaţiu, exprimându-şi îngrijorarea faţă de o ameninţare "reală, serioasă şi în creştere", transmite AFP citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 24 iul. 2020, 05:51
SUA acuză Rusia că a testat o armă ce poate fi folosită pentru a distruge sateliţi

Comandamentul spaţial american scrie, într-un comunicat, că „are dovezi” că Moscova „a efectuat din spaţiu un test ne-distructiv al unei arme anti-satelit” pe 15 iulie.

„Testul de săptămâna trecută este încă un exemplu potrivit căruia ameninţările împotriva instalaţiilor spaţiale ale SUA şi ale aliaţilor săi sunt reale, serioase şi în creştere”, se arată în comunicatul comandamentului spaţial.

„Acest lucru este inacceptabil”, a scris pe Twitter negociatorul american pentru dezarmare Marshall Billingslea, care a adăugat că este vorba de o „problemă serioasă” care va fi discutată săptămâna viitoare la Viena în timpul negocierilor referitoare la înlocuirea tratatului bilateral New Start privind limitarea numărului de focoase nucleare.

Sistemul folosit pentru testarea care a avut loc săptămâna trecută este acelaşi despre care comandamentul spaţial american şi-a exprimat îngrijorarea la începutul acestui an, când Rusia a efectuat manevre în apropierea unui satelit al guvernului american, a declarat Jay Raymond, generalul care conduce forţele spaţiale americane.

„Este vorba de o nouă dovadă a eforturilor constante ale Rusiei de a dezvolta şi a testa sisteme din spaţiu, în concordanţă cu doctrina militară a Kremlinului de a folosi arme care să ţină instalaţiile SUA şi ale aliaţii lor sub ameninţare”, a mai spus generalul, citat în comunicatul de presă.

„Acest eveniment scoate în evidenţă pledoaria ipocrită a Rusiei privind controlul armelor în spaţiu”, a adăugat Christopher Ford, un înalt oficial din cadrul Departamentului de Stat, responsabil cu controlul armelor.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Culturii anunță că Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Ministerul Culturii anunță că Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii ...
Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, va fi restaurată în următorii trei ani prin proiecte derulate de Ministerul Culturii prin programul......
Tanczos Barna: Sunt perspective pozitive în ceea ce priveşte aprobarea Planului de Acţiune al României pentru exportul de ovinde. Probabil că vineri o să avem o aprobare
Tanczos Barna: Sunt perspective pozitive în ceea ce priveşte aprobarea Planului de Acţiune al României pentru exportul ...
Perspectivele sunt pozitive în privinţa aprobării Planului de Acţiune al României pentru deblocarea exporturilor de ...
Compania sud-coreeană SK Hynix plănuiește să construiască o fabrică de cipuri în SUA, în colaborare cu Intel – surse Reuters
Compania sud-coreeană SK Hynix plănuiește să construiască o fabrică de cipuri în SUA, în colaborare cu Intel – ...
SK Hynix discută un posibil acord cu grupul american Intel pentru fabricarea de cipuri de memorie pe teritoriul SUA, o premieră ...
PADROM. Avertisment oficial! O nouă fraudă cu asigurări face victime
PADROM. Avertisment oficial! O nouă fraudă cu asigurări face victime
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) avertizează asupra unor mesaje frauduloase care pretind că ...