Dosar Hidroelectrica: Radu Budeanu, patronul Cancan, recunoaşte că a mediat o mită de 3,8 milioane de dolari primită de Elena Udrea

Omul de afaceri Radu Budeanu, care controlează un grup de presă din care face parte şi publicaţia Cancan, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzat că a intermediat o mită de 3,8 milioane dolari, primită de fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 27 iul. 2020, 07:52
Dosar Hidroelectrica: Radu Budeanu, patronul Cancan, recunoaşte că a mediat o mită de 3,8 milioane de dolari primită de Elena Udrea

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie au dispus sesizarea Tribunalului Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Radu Budeanu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

În prezenţa avocatului ales, Radu Budeanu a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia – 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, scrie  Agerpres.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată promisiunea unui om de afaceri (Bogdan Buzăianu – n.r.) de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-şi exercite influenţa în vederea menţinerii, în parametrii deja negociaţi (preţ şi cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA”, spune DNA.

Conform DNA, în acelaşi context, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu, printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziţie de omul de afaceri.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a fost trimis la Tribunalul Bucureşti.

În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

„Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, susţineau procurorii.

Anchetatorii mai arătau că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media, Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe. 

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...