Blue Air a anulat 64 de zboruri între România, Italia şi Cipru între 3 şi 31 august

Ca urmare a deciziei autorităților italiene și cipriote de a introduce măsura autoizolarii obligatorii de 14 zile și a supravegherii medicale pentru toate persoanele care sosesc din România sau care s-au aflat în tranzit prin țara noastră în ultimele două săptămâni, Blue Air este nevoită să anuleze 64 de zboruri între România și Italia și între România și Cipru în perioada 3-31 august.
Economica.net - mar, 28 iul. 2020, 09:14
Blue Air a anulat 64 de zboruri între România, Italia şi Cipru între 3 şi 31 august

În acest moment, sunt afectate un număr de 64 zboruri planificate în perioada 3 – 31 august 2020, urmând ca lista să fie actualizată permanent în funcție de durata restricțiilor impuse de autoritățile italiene.

Rutele afectate de aceste anulări sunt:

  • București Otopeni – Milano Malpensa, Florența, Napoli
  • Bacău – Bergamo, Torino, Roma Fiumicino
  • Iași – Torino
  • București Otopeni – Larnaca

Pasagerii Blue Air afectați de aceste anulări vor primi toate detaliile referitoare la opțiunile pe care le au la dispoziție pe e-mailul furnizat în momentul rezervarii biletului.

Pasagerii pot opta pentru reprogramarea gratuită a călătoriei în primele 7 zile de la dată inițială a zborului direct printr-un simplu e-mail către adresa [email protected]. E-mailul trebuie să conțină următoarele detalii legate de zbor: număr de rezervare, numele de familie al persoanei care a făcut rezervarea, datele noi la care se dorește reprogramarea.  

În cazul în care pasagerul nu optează pentru rebooking gratuit, după cele 7 zile de la dată zborului anulat Blue Air va transfera automat contravaloarea biletului în portofelul electonic Blue Wallet al persoanei care a efectuat achiziția, de unde banii vor putea fi utilizați în termen de 2 ani pentru a cumpăra bilete pentru orice altă destinație deservită de Blue Air. 

În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri. 

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...