Termoenergetica va emite facturi mai mici pentru luna iulie locuitorilor din sectoarele 2 și 3 cărora le-a furnizat defectuos apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti a anunțat prin intermediul unui comunicat că va acorda scăderi la facturile din luna iulie pentru locuitorii din în zonele din sectoarele 2 şi 3, care au fost afectați de furnizarea apei calde de consum sub parametrii normali.
Economica.net - S, 01 aug. 2020, 08:07
Termoenergetica va emite facturi mai mici pentru luna iulie locuitorilor din sectoarele 2 și 3 cărora le-a furnizat defectuos apă caldă

Diminuările vor fi cuprinse între 16% şi 24% şi vor fi calculate în funcție de perioada și orele de nefuncționare, pentru toate zonele afectate din cele două sectoare. În prezent, a fost reluată furnizarea apei calde, la parametrii normali, se menționează în comunicat.

Termoenergetică precizează că pe toată perioada efectuării reviziei la CET Sud (care aparține Elcen, compania deținută de Ministerul Economiei) alimentarea cu apă caldă a acestor sectoare se face din CET Progresu. Potrivit companiei municipale, sectoarele 2 şi 3 au devenit o zonă deficitară din punct de vedere al termoficării, după dispariția CET Titan (aparțînând Ministerului Economiei) în anul 2012.

Dacă există situații punctuale unde apă caldă se furnizează deficitar, acest lucru este cauzat de realizarea unor lucrări de reparații la conducte sau a celor pentru remedierea avariilor apărute în sistem, se mai precizează în comunicatul Termoenergetica. 

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...