Nelu Tătaru: O decizie cu privire la deschiderea noului an școlar va fi luată în a doua jumătate a lunii august

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat luni, la Galaţi, că o decizie privind deschiderea noului an şcolar va fi luată în a doua jumătate a lunii august, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 03 aug. 2020, 12:46
Nelu Tătaru: O decizie cu privire la deschiderea noului an școlar va fi luată în a doua jumătate a lunii august

Demnitarul a precizat că autorităţile iau în calcul mai multe scenarii, în funcţie de evoluţia pandemiei de Covid-19, dar că o decizie va fi comunicată dascălilor şi elevilor în a doua jumătate a lunii august.

„Sunt mai multe scenarii. A doua parte a lunii august ne va spune dacă este oportună revenirea elevilor la şcoală. Noi sperăm să fie oportună, în condiţiile în care situaţia va fi favorabilă. Dar repet, nu ţine doar de noi. Planuri sunt, avem măsuri sanitare şi pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. În a doua jumătate a lunii august vor afla dascălii şi elevii ce decizie se va lua”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, însoţit de liderul PNL Galaţi, George Stângă, s-a aflat într-o vizită în judeţul Galaţi, unde a inaugurat noul dispensar al comunei Cerţeşti şi Centrul Medical Uman de la Matca. De asemenea, a mai fost şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, unde a dorit să vadă Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, dar şi la Prefectura Galaţi

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Proiectul privind Legea salarizării nu este finalizat și ar urma să facă obiectul unor dezbateri într-o altă sesiune extraordinară
Ilie Bolojan: Proiectul privind Legea salarizării nu este finalizat și ar urma să facă obiectul unor dezbateri într-o ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi seara că proiectul de lege privind salarizarea în sistemul public nu este încă finalizat şi ar urma să facă obiectul unor dezbateri într-o......
Un proiect de lege din Congresul american ar putea duce la interzicerea vânzărilor de mașini Mercedes în SUA. În teorie sunt țintiți producătorii auto chnezi
Un proiect de lege din Congresul american ar putea duce la interzicerea vânzărilor de mașini Mercedes în SUA. În teorie ...
Producătorul auto german Mercedes-Benz s-ar putea confrunta cu interzicerea vânzării vehiculelor sale în SUA, după adoptarea ...
Grupul portughez Greenvolt, cu o prezență puternică în România, își extinde facilitatea de finanțare pentru investiții până la 472,5 milioane de euro
Grupul portughez Greenvolt, cu o prezență puternică în România, își extinde facilitatea de finanțare pentru investiții ...
Greenvolt anunță că își consolidează facilitatea de finanțare revolving cu 157,5 milioane de euro, cu o scadență ...
Grupul TeraPlast a inaugurat fabrica de polietilenă din Spania
Grupul TeraPlast a inaugurat fabrica de polietilenă din Spania
Grupul TeraPlast a anunțat astăzi investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a inaugurat, în 23 ...