Guvernul de la Madrid a decis ca masca să fie obligatorie în școlile din Spania începând cu vârsta de șase ani

Copiii vor trebui să poarte permanent masca în unitățile de învățământ din Spania începând de la vârsta de şase ani, a anunţat joi guvernul de la Madrid, care doreşte să redeschidă şcolile în pofida înmulţirii cazurilor de COVID-19, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 27 aug. 2020, 16:29
Guvernul de la Madrid a decis ca masca să fie obligatorie în școlile din Spania începând cu vârsta de șase ani

”Folosirea măştii va fi obligatorie ca regulă generală începând cu vârsta de şase ani, indiferent de păstrarea distanţei”, a declarat ministrul spaniol al educaţiei Isabel Celaa după o reuniune destinată stabilirii unui cadru omogen pe ansamblul ţării pentru începerea anului şcolar.

În ultimele zile au apărut tot mai multe critici faţă de lipsa coordonării între cele 17 regiuni ale Spaniei, care au anunţat una după alta propriile măsuri, regiunea Cantabria stârnind o polemică după ce a anunţat că masca va trebui purtată de la vârsta de trei ani.

Deşi elevii vor trebui să păstreze între ei o distanţă de 1,5 metri, cei mici vor putea să se joace între ei fără a respecta această distanţă, dar numai cu colegii lor de clasă, pentru a putea fi efectuate mai uşor anchetele epidemiologice în caz de infectare.

Elevii vor trebui de asemenea să se spele pe mâini de cel puţin cinci ori pe zi, dimineaţa le va fi luată temperatura şi clasele vor fi aerisite frecvent.

Redeschiderea şcolilor, închise în Spania la jumătatea lunii martie, este intens dezbătută în această ţară unde epidemia de COVID-19 a început din nou să progreseze galopant. Profesori şi părinţi ai elevilor sunt îngrijoraţi, unii dintre aceştia din urmă refuzând să-şi trimită copiii la şcoală.

După instituirea unei izolări severe în martie, în luna iunie numărul zilnic al noilor cazuri scăzuse sub 100, dar în iulie s-a reluat creşterea acestora, în special din cauza turismului, petrecerilor şi localurilor de noapte frecventate mai ales de tineri.

În ultimele 14 zile Spania a înregistrat 190 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, cea mai înaltă rată de contagiune în rândul statelor UE, numărul internărilor şi al deceselor începând de asemenea să crească, după ce peste 29.000 de oameni au murit în această ţară în urma infectării cu noul coronavirus de la începutul epidemiei.

În acest context, autorităţile au început să impună din nou restricţii. Primăria capitalei Madrid a anunţat joi închiderea parcurilor pe timp de noapte şi a piscinelor, în timp ce arhipelagul Balearelor a decis miercuri interzicerea accesului pe plaje noaptea, iar în regiunea sud-estică Murcia vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de şase persoane care nu fac parte din acelaşi cămin.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...