Acordul UE cu patru state din America de Sud riscă să nu intre în vigoare din cauza defrișărilor din Brazilia

Miniştrii europeni ai Agriculturii sunt "foarte, foarte sceptici" cu privire la viitorul vastului acord comercial convenit de Uniunea Europeană şi cele patru ţări din Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay), din cauza defrişărilor masive din Brazilia, a declarat marţi ministrul german al Agriculturii, Julia Kloeckner, transmite AFP.
Economica.net - mar, 01 sept. 2020, 11:31
Acordul UE cu patru state din America de Sud riscă să nu intre în vigoare din cauza defrișărilor din Brazilia

Acordul UE-Mercosur încheiat în iunie 2019 de Comisia Europeană în numele statelor membre trebuie să fie validat de acestea pentru a intra în vigoare. Ratificarea necesită unanimitatea şefilor de stat şi de guvern.

„Noi, miniştrii Agriculturii din cele 27 de state membre suntem foarte, foarte sceptici cu privire la acest subiect (-ratificarea acordului- nr). Şi pot să spun asta în numele fiecărui ministru prezent aici”, a declarat Julia Kloeckner la Koblenz, vestul Germaniei, înaintea debutului unei reuniuni informale a miniştrilor Agriculturii şi Pescuitului din statele membre UE.

Acest acord de liber schimb UE-Mercosur, semnat la sfârşitul lunii iunie 2019 după 20 de ani de negocieri, provoacă nemulţumire în unele din ţările UE sub presiunea agricultorilor, îngrijoraţi pentru producţia lor de carne, şi a ONG-urilor, preocupate de schimbările climatice.

Parlamentele din Austria şi Olanda au respins acordul în forma actuală. Alte state precum Belgia, Franţa, Irlanda sau Luxemburg s-au arătat şi ele reticente.

După ce mult timp s-a numărat printre susţinătorii acestui acord, care ar fi deschis debuşee pentru puternica sa industrie exportatoare, Berlinul şi-a modificat recent poziţia.

„Vedem cum în Brazilia pădurea amazoniană este arsă pentru a face loc cât mai rapid posibil terenurilor agricole iar ulterior culturile agricole sunt vândute pe pieţele noastre, unde agricultorii noştri nu pot să concureze. Aceasta este o distorsionare a concurenţei”, a insistat Julia Kloeckner.

„Nu văd pentru moment o ratificare a acordului Mercosur. Am motive foarte precise pentru care sunt extrem de sceptică”, a mai spus Julia Kloeckner, a cărei ţară asigură în prezent preşedinţia rotativă a UE.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție germană de 3 milioane de euro la Brașov. CWS Workwear inaugurează o nouă spălătorie industrială
Investiție germană de 3 milioane de euro la Brașov. CWS Workwear inaugurează o nouă spălătorie industrială
CWS Workwear, unul dintre liderii europeni în furnizarea de servicii sustenabile de închiriere și igienizare a uniformelor de lucru, a inaugurat la Brașov o nouă spălătorie industrială,......
Ministerul Culturii anunță că Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Ministerul Culturii anunță că Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii ...
Vila Samurcaş, monument istoric aflat în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, va fi restaurată în următorii ...
Tanczos Barna: Sunt perspective pozitive în ceea ce priveşte aprobarea Planului de Acţiune al României pentru exportul de ovinde. Probabil că vineri o să avem o aprobare
Tanczos Barna: Sunt perspective pozitive în ceea ce priveşte aprobarea Planului de Acţiune al României pentru exportul ...
Perspectivele sunt pozitive în privinţa aprobării Planului de Acţiune al României pentru deblocarea exporturilor de ...
Compania sud-coreeană SK Hynix plănuiește să construiască o fabrică de cipuri în SUA, în colaborare cu Intel – surse Reuters
Compania sud-coreeană SK Hynix plănuiește să construiască o fabrică de cipuri în SUA, în colaborare cu Intel – ...
SK Hynix discută un posibil acord cu grupul american Intel pentru fabricarea de cipuri de memorie pe teritoriul SUA, o premieră ...