Vadim vrea alianţă cu Becali: Gigi, trezeşte-te la realitate! Locul tău este la pieptul meu vânjos!

Negocieri politice în direct la România TV, între Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor. Europarlamentarul PRM l-a sfătuit pe liderul PNG să nu se alieze cu PDL, să lase baltă Mişcarea Populară şi să vină să facă alianţă cu PRM. "Gigi, bate palma cu tăticul tău. Dacă vrei, stau şi în poartă la Steaua în locul lui Tătăruşanu", l-a ofertat Vadim pe Becali. În ciuda ofertelor insistente, Becali s-a arătat destul de rezervat.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 13:39

Gigi Becali a declarat la România TV că a întrebat-o pe Elena Udrea de Mişcarea Populară, iar aceasta i-a spus că nu ştie, pentru că nu o face PDL, fiind vorba de o construcţie ce va fi creată de „partidele mai mici, strânse în jurul unei persoane”.

„Părerea mea este că, dacă se va face această Mişcare Populară, aceasta se va face numai cu persoane care nu sunt compromise politic şi moral, oameni şi cunoscuţi, şi mai puţin cunoscuţi, şi necunoscuţi. Dacă se va face aşa cum trebuie făcută, la momentul optim, poate depăşi PSD-ul la alegerile parlamentare. Părerea mea este că nu se va face la locale”, a spus Becali.

Liderul PNG şi-a reiterat disponibilitatea de a intra în Mişcarea Populară, în cazul în care aceasta se va face.

„Eu în această mişcare intru în orice fel de condiţii. Aş fi bucuros să se facă această mişcare în care vor intra oameni de înaltă moralitate, oameni tineri, din toate partidele„, a precizat Becali.

Europarlamentarul PRM, Corneliu Vadim Tudor, îl invită însă pe Becali să facă alianţă cu el.

„Băsescu e terminat politic, a făcut praf o ţară. Este sinucigaş cine se aliază acum cu PDL, într-o formă sau altă, fie că s-ar numi Mişcarea Populară”, a declarat Vadim la România TV.

„Gigi, dacă simţi nevoia să faci o alianţă, vino acolo unde te trage aţa. Nu veni cu duşmanii neamului românesc. (…) Gigi, trezeşte-te la realitate, ce Dumnezeu”, i-a spus Vadim lui Becali.

Liderul PNG i-a răspuns „mai discutăm”, însă Vadim l-a sfătuit să nu mai prelungească „agonia acestor gangsteri”.

„Bine, Gigi, bate palma cu tăticul tău. Dacă vrei, stau şi în poartă la Steaua în locul lui Tătăruşanu, oricum apăr mai bine ca el. Vino la mine când te chem, Gigi. Locul tău este la pieptul meu vânjos„, a insistat Vadim.

Te-ar mai putea interesa și
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministrul israelian de extrema dreaptă Bezalel Smotrich a lansat un apel duminică la anexarea sudului Libanului şi a unei părţi din Fâşia Gaza, declarându-se totodată favorabil unui război......
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambiţiile unui ministru ...
Război tehnologic în China: Geely răspunde ofensivei BYD cu cea mai rapidă tehnologie de încărcare din industria auto și a bateriilor
Război tehnologic în China: Geely răspunde ofensivei BYD cu cea mai rapidă tehnologie de încărcare din industria auto ...
Competiția de pe piața vehiculelor electrice din China intră într-o nouă etapă defensivă și tehnologică. Constructorul ...
Bani, energie și lobby politic. Miza din spatele scandalului monstru privind achiziția de gaze americane care ar fi dus la căderea lui Bolojan. Cronologia faptelor și oamenii implicați
Bani, energie și lobby politic. Miza din spatele scandalului monstru privind achiziția de gaze americane care ar fi dus ...
Opinia publică fierbe în urma dezvăluirilor unei afirmații a ambasadoarei SUA din Grecia, fan declarat Trump, care a ...